Viorica MIHALASCU

După o săptămână de incertitudini, apele se limpezesc, în sfârșit, la Direcția de Sănătate Publică Buzău. Viorica Mihalașcu este noul director al instituției. Ministerul Sănătății a transmis în teritoriu ordinul de numire a lui Mihalașcu pe postul de director executiv, în locul Venerei Acsinte care a solicitat să fie mutată pe un alt post, inferior, în cadrul DSP Buzău.

Mihalașcu, care are sprijinul PSD, va fi director interimar până când Ministerul Sănătății va decide să organizeze concurs de ocupare a funcției de către cineva cu acte în regulă.

Odată cu numirea medicului Viorica Mihalaşcu în postul de director interimar al DSP Buzău rămâne descoperit locul de director adjunct. În cărți pentru această funcție este medicul Celine Toader, care ”știe cu ce se mănâncă” postul de conducere de la vârful Direcției de Sănătate Publică. Aceasta a condus Direcția între anii  2005-2009.

C.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.