Aproximativ 30 de artiști buzoieni au urcat, joi seară, pe scena Teatrului George Ciprian într-un concert în memoria celui care a fost Valentin Nicola- COVALA. Concertul organizat de prietenii lui Covală împreună cu fratele acestuia a reușit să umple sala teatrului buzoian iar banii proveniti din încasări vor fi donați familiei. Au urcat pe scenă The Targets, Jasp, Undercover, Bluemotors, SG Project& Boneaparte și Toni Șeicărescu.
Evenimentul a fost deschis de Dan, fratele lui Covală, a continuat cu un cuvânt în memoria celui care a fost Valentin Nicola, rostit de Emanuel Vârgolici, care i-a predat apoi microfonul Danei Gheorghe, cea care a prezentat spectacolul. Rând pe rând, trupele invitate au urcat pe scenă și au susținut recitaluri, nu înainte de a explica ce a însemnat Covală pentru fiecare în parte.
Concertul s-a încheiat după aproximativ 4 ore cu un jam session susținut de artiștii care au evoluat pe parcursul serii și în aplauzele spectatorilor.









Frumos!Adevarati colegi!