Zeci de peisaje de toamnă surprinse de fotograful amator Teodor Cârdei pot fi admirate timp de o săptămână pe simezele Galeriilor de Artă Buzău. Inedita expoziție de fotografie semnată de Teodor Cârdei și realizată cu sprijinul Consiliului județean Buzău și al Centrului Județean de Cultură și Artă, aduce în fața buzoienilor peisaje de toamnă din munții Buzăului surprinse de aparatul de fotografiat al lui Teodor Cârdei, un fost pădurar ieșit la pensie care a trăit toată viața pe culmile munților și care a dorit astfel să arate și celorlalți o parte din frumusețile văzute de el de-a lungul timpului.
De la vernisajul expoziției nu au lipsit foștii șefi ai lui Teodor Cârdei în frunte cu directorul Direcției Silvice dar și colegi și pasionați de drumeții montane cărora fotograful amator de azi le-a fost ghid și le-a deschis apetitul pentru plimbările montane.
La deschiderea expoziției a luat parte și președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu care impresionat de lucrările expuse și mai ales de poveștile fostului pădurar a decis să propună aleșilor să fie desemnat Cetățean de Onoare al județului Buzău.
„Când mă uit la lucrările dumneavoastră și văd câte ați făcut pentru județul nostru, iar alții care ar fi trebuit să facă mai multe prin natura funcției mă gândesc chiar să propun consilierilor județeni să vă desemnăm Cetățean de Onoare al Județului Buzău”, a spus Neagu în fața celor veniți să admire peisajele fotografiate de Teodor Cârdei.
Auzind acestea fostul pădurar i-a adus la cunoștință președintelui Consiliului Județean că în urmă cu câțiva ani a urcat pe cel mai înalt vârf din Elveția și arborat acolo drapelul romanesc, fapt care i-a întărit lui Neagu ideea că titlul pe care intenționează să i-l acorde lui Teodor Cârdei este mai mult decât meritat.
Dati-o dracului cu pupincurismul asta de 2 lei!
Din 9 poze , 5 sunt cu multstimatul si iubitul conducator al CJ Buzau!