Soarta parlamentarilor Adrian și Victor Mocanu în PSD pare pecetluită după ce, marți seară, tânărul deputat a participat la o ședință de partid a PNL Buzău. Președintele PSD Buzău, deputatul Marcel Ciolacu a transmis, într-o postare pe Facebook că organizația județeană a PSD răsuflă ușurată că a scăpat de cei doi dar își manifestă îngrijorarea privind posibila schimbarea a reprezentantului Guvernului în teritoriu, schimbare care ar fi fost decisă în sediul PNL.
„ Acum o săptămână vă spuneam că familia Mocanu se mută la PNL. Mai jos aveți dovada
PSD nu poate decât să răsufle ușurat că a scăpat de ei. Familia Mocanu a făcut ce știe mai bine: să promită orice și oricât pentru a-și menține funcțiile.
Mai grav mi se pare faptul că, în cadrul aceleași ședințe în care au fost primiți Mocanii la PNL, Teodor Atanasiu a început să numească prefecți, mâine anunțându-se schimbarea prefectului jud. Buzău.
Nu-mi rămâne decât să mă întreb cât de tehnocrat este guvernul Cioloș, dacă PNL numește prefecții în teritoriu, la un sediu de partid?!”, este mesajul postat de președintele PSD Buzău pe pagina sa de socializare.
Totodată deputatul Marcel Ciolacu a transmis că va informa structurile centrale de partid în legătură cu mișcările deputatului Adrian Mocanu precum și cu cele ale lui Ion Vasile care are calitatea de simplu membru în PSD.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.