Georgian Dinu, șoferul buzoian care a evitat în ultimul moment o bătrânică care i-a ieșit în față pe o stradă din județul Galați a fost premiat marți de polițiștii buzoieni.

„Vreau să-i acordăm toată stima și toată aprecierea noastră pentru că nu de multe ori ne întâlnim cu astfel de exemple cum a reușit dumnealui a reușit să efectueze acea manevră într-un spațiu redus și într-un timp foarte mic ceea ce a dus la salvare a unei vieți omenești. Pentru aceasta îi oferim o diplomă și un mic premiu simbolic care să vă aducă aminte și să vă permanentizeze această prezență de spirit și acest gest pe care l-ați făcut pe drumurile publice”, a spus comisarul Silviu Dinu șef Serviciul Rutier al IPJ Buzău.

Bărbatul de 37 de ani, aflat la volanul unui TIR a reușit să salveze viața unei bătrâne de 90 de ani care i-a ieșit în fața mașinii printr-o manevră în urma căreia și-a avariat mașina și a distrus un gard și un stâlp de iluminat. Reacția bărbatului prezentată ulterior de polițiști prin intermediul imaginilor filmate de o cameră de supraveghere i-a adus acestuia numeroase aprecieri și premii.

„Am primit foarte multe mesaje pozitive și chiar premii. O societatea mi-a dat o cameră performantă de bord care este destul de utilă în cabină pentru că mai ai acolo o probă, un domn din Galați mi-a oferit o sumă de bani pentru copilul meu iar firma la care lucrez mi-a oferit de asemenea un premiu. Mă bucur că am reușit să salvez viața bătrânei chiar dacă mașina mea a suferit avarii serioase și am dus-o ieri la service unde s-a constatat că sunt probleme mari la capul tractor și probabil va dura reparația undeva la 6 luni. Voi primi o altă mașină și îmi voi continua activitatea”, a mai spus Georgian Dinu.

Totodată șoferul buzoian a explicat cum s-a întâmplat totul dar și că nu este la primul astfel de caz și cum a reușit să evite o coliziune violentă cu un bărbat de 80 de ani aflat la volanul unei mașini care i-a ieșit în față în urmă cu un an.

„Am descărcat bere la un depozit de la intrare în Galați și pe la 10.20 m-am pus în mișcare iar după 5 kilometri după două curbe m-am trezit în față cu un pieton care ieșea fără să se asigure de la un magazin alimentar. Fiind atent și având o viteză mică am virat brusc stânga am frânat am intrat în gardul unui om și am dărâmat un stâlp de electricitate. Nu am mai găsit bătrâna și mai multe am, văzut ca și dumneavoastră după filmare. Nu este prima dată când reușesc așa ceva. Am mai avut parte de un bătrân acum un an când mă deplasam de la Buzău la Ploiești. A ieșit la intrarea în Bucov de pe o stradă secundara, un bătrân de 80 de ani la volanul unei mașini în care mai erau încă trei persoane. Mi-a ieșit în față și am reușit să trag de volan și l-am atins foarte ușor accidentul soldându-se doar cu pagube materiale și mă gândeam ca dacă îi loveam în lateral sigur nu ieșea ce trebuie ”,  explicat șoferul Georgian Dinu.

Pe dea altă parte, bărbatul care se bucură acum de apreciere polițiștilor din întreaga țară spune că a a șoferul spune că a mai făcut, ca orice om, și greșeli în trafic. Acesta spune că a primit și el amenzi pe care le-a achita însă și din fiecare încălcare a regulamentelor a învățat câte ceva.

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.