Nouă percheziţii domiciliare au făcut, miercuri, procurorii DIICOT Buzău, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul S.C.C.O. Buzău  pentru destructurarea unei grupări specializate în trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani, care în urma activităţii infracţionale ar fi obţinut aproape un milion de euro.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2010-2019, trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 29 şi 39 de ani, ar fi pus bazele unei grupări infracţionale, în scopul exploatării sexuale a mai multor tinere. Astfel, ar fi recrutat 11 tinere, pe care le-ar fi transportat în Spania şi ulterior în Elveţia, unde ar fi fost determinate să se prostitueze.

 

În activitatea infracţională ar fi fost atrasă şi una dintre tinere, în vârstă de 31 de ani, care, pe lângă faptul că s-ar fi prostituat, ar fi avut şi rolul de a transfera banii obţinuţi de celelalte fete în conturile deţinute de aceasta la mai multe bănci, atât din Elveţia, cât şi din România.

Potrivit DIICOT, indivizii recrutau tinere din România ce urmau să fie supuse exploatării sexuale pe teritoriile Spaniei şi Elveţiei. Metoda cel mai des utilizată pentru recrutarea tinerelor a fost „lover boy”, ce consta în manifestarea unor sentimente de afecţiune însoţită de promisiunea întemeierii unei familii, promisiune materializată în unele cazuri prin încheierea formală de căsătorii, deziderat ce era condiţionat de acumularea prealabilă de importante şi aparent facile venituri materiale ce nu pot fi obţinute în alt mod decât practicarea prostituţiei de către tânăra în cauză. Pe parcursul relaţiei, tânăra era supusă la presiuni din ce în ce mai mari pentru obţinerea de venituri cât mai consistente, presiuni însoţite in cele mai multe cazuri de corecţii fizice, iar cea mai mare parte a banilor obţinuţi erau direcţionaţi pentru satisfacerea exclusivă a dorinţelor materiale ale proxenetului.

În Spania şi Elveţia, tinerele erau transportate cu autoturismul ori cu avionul. Erau cazate în apartamente închiriate de către membrii grupării, în care locuiau şi acestia din urmă. Proxeneţii identificau cluburile şi plasau tinerele în aceste localuri pentru practicarea prostituţiei. Ei le supravegheau astfel încât acestea să rămână în zona de control şi influenţă a membrilor grupării.

Sumele de bani obţinute din activitatea infracţională, aproximativ 944.000 de euro, au fost investite de către membrii grupului în imobile ori autoturisme de lux, bunuri ce erau achiziţionate pe numele suspecţilor ori pe numele altor persoane şi revândute ulterior. În cauză urmează a fi instituite măsuri asigurătorii asupra mai multor imobile şi autoturisme până la concurenţa sumei de 944.000 de euro.

În urma percheziţiilor domiciliare, au fost ridicate telefoane mobile, înscrisuri, bani, bijuterii şi un pistol deţinut ilegal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.