4 copii cu vârste cuprinse între 1 și 13 ani au fost răniți, luni seară și transportați la Spitalul Județean Buzău după ce taxiul în care se aflau a fost spulberat de un autoturism condus de o femeie.
Din primele date furnizate de Poliția Buzău, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Războieni din municipiul Buzău, o femeie de 53 de ani nu ar fi respectat semnificația indicatorului „Oprire” la intersecția cu o strada Tudor Vladimirescu, intrând în coliziune cu un autoturism condus dinspre Gară de către un bărbat de 67 de ani, de asemenea din Buzău.
Bărbatul efectua transport persoane în regim taxi, iar în urma impactului 4 pasageri au necesitat îngrijiri medicale.
Victimele accidentului sunt 4 copii cu vârste cuprinse între 1 an şi 13 ani. În mașină se afla și mama a trei dintre copii, o tânără de 25 de ani, iar un al patrulea minor era al unor cunoscuți. Cu toții se duceau cu taxi spre casă când mașina a fost lovită de o șoferiță.
Polițiștii au întocmit dosar penal în acest caz iar cercetările continuă. Cei patru copii au fost transportați la Spitalul Județean Buzău unde sunt evaluați de către medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe. La finalul investigațiilor, medicii vor decide dacă se impune transferul la un spital din București

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.