Scade numărul localităților izolate de la o oră la alta. Dacă azi dimineață, erau peste 70 de sate și cătune înză izolate, la ora 14.30, numărul comunităților la care nu s-a ajuns încă este de 55. Practic, 55 de sate și cătune din 25 de comune buzoiene sunt încă izolate, însă există informații că, în scurt timp, și la acești oameni se va putea ajunge.
În continuare, suunt 9 comune nealimentate cu enerrgie electrică, unele local, altele parțial, lucrătorii de la Electrica sperând ca până la lăsarea serii să mai rezolve încă o serie de avarii iar oamenii să beneficieze de curent. Asta cu atât mai mult cu cât sunt familii care nu beneficiază de energie electrică în gospodării de 2 ori chiar 3 săptămâni.
Iată aici ce drumuri județene mai sunt închise în această după amiază:
– DJ 220, Buda – Valea Largă – Valea Salciei / Goicelu –Valea Salciei;
– DJ 203G, de la ieşire din localitatea Costeşti – până la intrare în localitatea Stâlpu;
– DJ 203D, Mitropolia – Lipănescu;
– DJ 214A, Scărlăteşti – Ruşeţu.
Totodată se menţin restricţii de tonaj:
– pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, pe DN 2C Costeşti – limita cu judeţul Ialomiţa;
– pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe sectorul cuprins între km 84 – 93 al DN 10 Buzău – limita cu judeţul Covasna (din cauza degradării grave a infrastructurii rutiere) şi pe DN 22 Rm. Sărat – limita cu judeţul Brăila.

Cristina DINULESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.