mascati2

Cei șase agresori implicați, în Vinerea Mare, în scandalul din cartierul Dorobanți au fost prinși de polițiști și și-au petrecut noaptea în arest,urmând ca în cursul zilei de sâmbătă să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău cu propunerea de sesizarea instanţei de judecată în vederea arestării preventive. Printre cei reținuți se numără și proprietarul localului unde a avut loc altercația care ar fi venit însoțit de alte cinci persoane pentru a le da o lecție clienților care i-ar fi adresat injurii în lipsă.
În urma cercetărilor oamenii legii au stabilit că în dimineața zilei de 3 mai în jurul orei 10.00, un buzoian de 34 de ani, împreună cu tatăl său, în vârstă de 57 de ani şi alte patru rude au venit la terasa unui bar de pe strada Dorobanţi şi, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, au adresat cuvinte jignitoare barmaniţei şi administratorului localului, care nu era prezent, însă a aflat de la angajata sa cele întâmplate.
Administratorul a venit la bar însoţit de mai mulţi buzoieni, cu vârste între 27 şi 33 de ani, iar între aceştia şi celălalt grup de persoane a izbucnit o altercaţie soldată cu rănirea a 6 persoane dintre care una ce prezenta mai multe răni la cap a rămas internată.
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore împotriva administratorului barului şi a altor cinci suspecţi cu vârste între 27 şi 33 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice urmând ca în cursul zilei de sâmbătă să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău cu propunerea de sesizarea instanţei de judecată în vederea arestării preventive.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.