Ploaia căzută încă din după-amiaza zilei de ieri a provocat numeroase inundații în județul Buzău. Peste 60 de gospodării au fost inundate dar și sedii de instituții sau subsoluri de blocuri atât din Buzău cât și din Râmnicu Sărat. În municipiul Buzău au fost inundate 23 de gospodării, subsolul unui bloc dar și Centrul de Plasament nr 1 din cartierul Obor, noua maternitate de pe strada Victoriei, o librărie situată pe strada Păcii, subsolul și curtea complexului hotelier B90 și subsolul unui bloc  din cartierul Micro III. La Râmnicu Sărat, apa rezultată în urma ploii a pătruns în 26 de locuințe și în subsolul a două blocuri din cartierele Costieni și Piața Halelor. Gospodării inundate au fost și în comunele Mărăcineni, Țintești, Viperești, Săgeata, Vadu Pașii, Puiești sau Valea Râmnicului. De asemenea, mai multe căi de acces au fost afectate de torenții scurși de pe versanți iar circulația se desfășoară cu dificultate pe DN10 în comuna Viperești, pe DJ203K între Stăncești și Drâmboca iar accesul în două sate din comuna Pârscov se face numai pietonal după tuburile care formau podul peste pârâul Sărățel au fost dislocate.

Pentru îndepărtarea şi eliminarea efectelor inundaţiilor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău a intervenit cu 6 ofiţeri, 33 subofiţeri, 10 autospeciale şi autoutilitare și 12 motopompe. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău a scos în teren 20 agenţi de poliţie cu 9 autovehicule iar Compania de Apă Buzău a intervenit în municipiul Buzău cu 2 autocurăţătoare, 5 motopompe cu 20 lucrători.

Ciprian STERIAN

4 COMENTARII

  1. 1 iunie 2012. Pe strada Victoriei, din mun. Buzau, in prezenta marelui om Mocanu si al celuilalt mare om Boscodeala, s-a inaugurat noua maternitate. Personalul a rezistat eroic in apa pana la genunchi, cei doi mari oameni in cizme de cauciuc au declarat presei: „NE MANDRIM CU REALIZARILE FAMILIILOR NOASTRE. NE-AM GANDIT INDELUNG LA VIITORUL CPIILOR NOSTRI SI SPERAM SA SE INVETE DE LA NASTERE CU GREUTATILE VIETII IN MUNICIPIUL PE CARE-L CONDUCEM! IN FOND, ECONOMISIM PENTRU VIITORII PARINTI BANII DE CURSURI DE INOT. BOSCO, TAIE TU PANGLICA LA BAZINUL ASTA OLIMPIC!”

  2. Hai Iulian, ne lasi. Multi dintre cei care lurecaza in presa nu pot mai mult de atat, nu pentru ca tipa seful la ei si au copii de hranit acasa. Atat ii duce capul, atat stiu sa faca si daca te uiti mai bine pe ce scriu vei numara mai multe greseli de ortografie, punctuatie si gramatica sa iti ajunga pentru cateva indreptare, bune pentru cei care dau bacul. Acolo tot haituiala sefului e de vina? Daca nu iti place, pleci in alta parte, faci freelancing, te duci in PR, te apuci de blogging, te duci in online, solutii exista, trebuie sa vrei si sa te duca mintea. Daca ala care a scris nu stie ce e un cookie, datoria sa ar fi macar sa intre pe wiki sa se lamureasca despre ce naiba da copy paste si sa faca o traducere de doamne-ajuta. Macar atat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.