gabi

 

Artistul plastic buzoian Gabi Mihalache s-a stins din viață, joi, din motive de sănătate, la doar 42 de ani. Gabi Mihalache era născut în noiembrie 1971 și a absolvit Universitatea de Arte din București. Era căsătorit însă nu avea copii. Pictorul a sfârșit din cauza unor probleme grave de sănătate de care suferea de mai multă vreme.

 

Iată mai jos un interviu publicat în iulie 2012 de cotidianul Opinia în care Gabi Mihalache vorbea despre viața sa, despre artă, despre aspirațiile sale, interviu în care mărturisea, totodată, că nu are televizor de 10 ani. Interviul publicat de Opinia fusese luat pictorului buzoian cu ocazia unei expoziții personale:  

Reporter: Ştiu că aceste lucrări au făcut parte din expoziţia pe care ai avut-o anul trecut în Austria. Cum ai ajuns acolo?

Gabriel Mihalache: Am fost descoperit de o galeristă care mi-a văzut lucrările şi mi-a propus să expun în galeria dânsei la Viena. Expoziţia a durat vreo 10 zile perioadă în care am stat acolo deşi nu îmi place să plec din ţară.

Rep.: A fost o expoziţie cu o temă anume?

G.M.: Da, dar în expoziţia aceasta de la Galeriile de Artă sunt şi alte lucrări pe lângă cele expuse la Viena. Acelea se înscriu în tema Kogaion, iar celelalte prefigurează o nouă etapă de creaţie pentru mine. Vreau să mă apuc să pictez strict figurativ; figurativ până la fotografie. Este un lucru dificil, dar s-a ajuns într-un stadiu în care lumea e plină de artişti, dar niciunul nu e în stare să deseneze o mână cum trebuie.

Rep.: Eşti absolvent al Universităţii de Artă la secţia Sculptură. De ce ai ales totuşi să faci pictură?

G.M.: Nu are legătură cu plăcerea mea de a ciopli. A fost o alegere condiţionată de lucruri de natură fizică. A fost o trecere dificilă pentru că mi-a plăcut foarte mult să cioplesc, mi-a plăcut forma… Şi pictura mi-a plăcut însă şi aşa am intrat în Uniunea Artiştilor Plastici ca pictor.

Rep.: Am descoperit o declaraţie a ta în care mărturiseai că te rupi de realitatea care nu te hrăneşte spiritual…

G.M.: Aşa este. Nu am televizor de 10 ani şi nici nu îmi trebuie. Nu mă uit…

Rep.: Dar cum s-a produs schimbarea asta?

G.M.: Da’ ce, trebuie să fi academician să vezi că la televizor sunt numai mizerii? Nu. Această atitudine mă linişteşte foarte tare.

Rep.: Ce urmează în plan profesional?

G.M.: Vreau să fac o expoziţie cu lucrări mult mai mari, mai figurative care să plece de la portretul prietenei mele. Va fi o expoziţie de portrete. Am câteva făcute, dar îmi trebuie timp să le bibilesc. Este o voluptate a gestului.

 

Rep.: Eşti un artist îndrăgostit de anumite tonuri de culoare?

G.M.: Nu. Depinde de starea de spirit. Nu pot ascunde că îmi plac culorile de pământ, dar am şi culori pe albastru… Cele noi au o nouă gamă cromatică. Cred că asta este frumuseţea picturii: să cauţi. Am văzut lucrări, foviste aşa, în care artiştii pun culorile direct din tub. Nu am înţeles niciodată asta. Tocmai asta cred că este bucuria, să te apropii de şevalet pentru a căuta ceva cromatic. Exact ca măestria unui alchimist sau a unui compozitor care caută rafinamentul. Marile lucrări de artă de asta fascinează: pentru că au un rafinament cromatic şi apoi vorbim despre compoziţie, inaginaţie… Primul impact este însă cel vizual care se realizează prin intermediul culorii.

Rep.: Există în cariera ta de până acum un moment de satisfacţie maximă?

G.M.:Nu. Încă nu am ajuns la momentul în care să spun: „îmi place foarte mult cum lucrez!”. Ăsta ar fi momentul de satisfacţie maximă şi sper să nu ajung niciodată să îl ating.

 

ISTORIC EDUCAȚIONAL:

Mihalache Gabriel

Născut la 8 noiembrie 1971, Buzău

1994 Academia de Artă Nicolae Grigorescu Bucureşti, secţia sculptură, grupa prof. univ. Mihai Buculei;
1992-1994 Cursurile Şcolii Populare de Artă Bucureşti, secţia sculptură, clasa prof. Simona Tănăsescu;

Activitate artistică:

Începand din 1994 participă, de două ori pe an, alături de colegi, la expoziţiile organizate de Academia de Artă ;
1994, 1995-participare cu pictură la salonul Municipal de Artă, organizat de Teatrul Naţional din Bucureşti, Galeria Artexpo;
1996-participare la Expoziţia de Artă Tanără organizată de galeria Galla, Bucureşti ;
1997-participare la Expoziţia de Grafică organizată de Muzeul Literaturii cu prilejul comemorării lui Mihai Eminescu ;
1998-participare la Expoziţia de Grafică organizată de Ministerul Culturii la parterul Teatrului Naţional din Bucureşti, Galeria Apollo, ediţia I ;
1999-participare la Expoziţia de Grafică organizată de Ministerul Culturii la parterul Teatrului Naţional din Bucureşti, ediţia a II-a.
Începand cu anul 2000 participă anual alături de membrii Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Buzău, la expoziţiile organizate la Galaţi, Bacău, Piatra Neamţ etc.;
2000-participare la Expoziţia de Grafică organizată de Ministerul Culturii la parterul Teatrului Naţional din Bucureşti, galeria Apollo, ediţia a lll-a;
2000-participare cu pictură la expoziţia organizată la Muzeul Colecţiilor de Artă cu prilejul Zilelor Europei;
2 martie 2000-CANTURI-expoziţie personală de sculptură şi grafică cu lansare de volum poeme în proză şi poezie Canturi, Buzău;
29 august 2003-ATELIER-expoziţie personală de pictură şi ceramică, Buzău;
Din 2004 este membru titular al Uniunii Artiştilor Plasici din Romania, filiala Buzău;
18 martie 2005-participare la expoziţia de grup „Cam.19”, galeria Artis, Bucureşti;

In 2008 obtine premiul pentru grafica in cadrul Bienalei  Ion Andreescu de la Buzau

2009 – Expozitie personala de grafica ,, 78 de ani de arta,, “, galeria de arta “ Ion Andreescu“U.A.P. Buzau

2010 – Expozitie personala de pictura ,, Kogaion,, Carturesti , Bucuresti

2011-Expozitie  personala de pictura,, On top of the world“, R2 Gallery, Viena

2012-Expozitie pesonala de pictura“ Urmele Kogaionului“, galeria de arta “ Ion Andreescu“U.A.P. Buzau

2012-expozitie de grup “ Interferente cromatice“, galeria de arta “ Ion Andreescu“U.A.P. Buzau

 

Ciprian STERIAN

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.