vaccin copil
1050 de doze de vaccin hexavalent au ajuns în stocul Direcției de Sănătate Publică de la Ministerul Sănătății, dozele urmând a fi repartizate medicilor de familie pentru vaccinarea bebelușilor. Copilașii erau imunizați cu vaccinul hexavalent la 2 luni, la 6 și la 12 luni, dar după noua schemă de vaccinare lucrurile s-au schimbat în sensul că bebelușii vor primi acest vaccin la 2 luni, la 4 luni și la 11 luni.
Cum serurile lipseau de la Buzău de circa 3 luni de zile, s-au strâns circa 800 de bebeluși nevaccinați, care vor trebui recuperați în perioada următoare. Lor li se adaugă bebelușii care împlinesc în perioada imediat următoare vârsta de vaccinare, ceea ce înseamnă, potrivit estimărilor reprezentanților DSP, circa 1200-1300 de copii.
Cum la Buzău au fost trimise 1050 de doze, e clar că din nou vor rămâne bebeluși nevaccinați. Prioritate la vaccinare vor avea cei restanțieri, adică micuții care au împlinit deja vârsta de imunizare, și care nu au primit serul întrucât el nu era în stocul DSP și la medicii de familie.
Un astfel de vaccin depășește suma de 250 de lei, puțini fiind părinții care scot bani din buzunar pentru imunizarea micuților, preferând să aștepte ca ministerul de resort să trimită doze în teritoriu, chiar dacă asta înseamnă o întârziere la vaccinare de câteva luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.