elevi examen bac admitere-11
imagine de arhivă
Emoțiile absolvenților de gimnaziu au luat sfârșit odată cu publicarea listelor cu repartizarea pe licee a elevilor care au susținut în urmă cu câteva săptămâni Evaluarea Națională. La Buzău , au fost repartizați la licee un număr de 3.128 de candidații, cel mai solicitat liceu fiind Colegiul Național B.P. Hasdeu unde au intrat 280 de elevi cu medii cuprinse între 9,54 si 10.
Pe locuri fruntașe în funcție de media de admitere s-au clasat și liceele Pedagogic, Mihai Eminescu dar și Alexandru Vlahuță din Râmnicu Sărat în timp ce ultima medie de admitere în învățământul liceal a fost 3,64, la Liceul Tehnologic „Victor Frunza” din Râmnicu Sărat.
Trei eleve care nu au scris suficiente opțiuni pentru a putea fi repartizate au rămas pe dinafara. Este vorba de două eleve din comuna Buda și una din comuna Cătina care au medii cuprinse între 3,42 si 4,80.
Începând de miercuri, elevii trebuie să își depună dosarele de înscriere la unitățile de învățământ la care au fost admiși. Acestea trebuie să conțină pe lângă cererea de înscriere copii legalizate ale certificatului de naștere și cărții de identitate, adeverința cu notele și media generală obținute la Evaluarea Națională, foaia matricola pentru clasele a V- VIII și fișa medicala.
Vezi aici unde au fost repartizați elevii buzoieni!

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.