Un accident rutier în care au fost implicate 4 mașini a avut loc, joi după amiază, pe DN2 E85 pe raza localități Costești două persoane fiind rănite și transportate la spital pentru îngrijiri medicale
Un autoturism condus pe direcția Buzău către București de către un șofer buzoian în vârstă de 65 de ani și un autoturism, respectiv o autoutilitară care circulau din sens opus, la volanul cărora se aflau un conducător auto de 59 de ani și unul de 45 de ani, ambii de asemenea din Buzău.
În urma impactului, autoutilitara a fost proiectata în autoturismul care o succeda, condus de un șofer de 69 de ani, din Vaslui. Accidentul s-a soldat cu rănirea a două persoane, șoferul buzoian care se deplasa pe sensul Buzău-București și șoferul autoutilitarei. Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Traficul se desfășoară încă dirijat.