Două persoane au ajuns la spital cu arsuri pe față și mâini în urma unei explozii care a avut loc vineri dimineață la un bloc de garsoniere situat la ieșirea din municipiul Buzău spre Brăila. Deflagrația nu a fost urmată de incendiu și alte 15 persoane aflate în locuințe au fost evacuate din blocul respectiv.

”Am fost solicitaţi să intervenim în cazul unei  explozii neurmată de incendiu într o locuinţă la etajul 4 al unui bloc din Buzău. La faţa locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi o ambulanţă. În momentul, sosirii s-a constatat că explozia nu generase un incendiu, iar pagube semnificative erau în locuinţa în care s-a produs, urmând să evaluăm şi celelalte apartamente”, a declarat reprezentantul ISU Buzău.

Persoanele rănite, o fetiță de 8 ani şi bunica ei, de 65 de ani, au fost duse la spital unde le-au fost acordate îngrijiri medicale.

„ In urma exploziei, la U.P.U. a S.J.U. Buzău au fost transportate 2 victime: o femeie in varsta de 65 de ani si o fetita in varsta de 6 ani.  Femeia in varsta de 65 de ani a suferit arsura prin explozie spatiu inchis 10 %, gradul I, 2 A, B la nivel facial, cervical, maini, antebrat bilateral si coapsa iar fetita in varsta de 6 ani a suferit arsura prin explozie gradul I, 2A, B la nivel facial si la nivelul mâinii stângi. La acest moment, ambele victime primesc îngrijiri medicale”, a transmis Adriana Bunilă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.