Valerica SERCAIANU4
UPDATE: Primarul comunei Cernătești, Valerică Șercăianu, era băut în momentul în care a provocat un accident soldat cu rănirea unei adolescente și cu moartea alteia. În urma testării cu aparatul Drager a reieșit că primarul avea o concentrație de 0,38 mg per litru alcool pur în aerul expirat, drept pentru care a fost transportat la Spitalul Județean Buzău pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Șercăianu ar fi consumat ceva alcool la Primăria din comuna pe care o conduce unde au fost câțiva sărbătoriți de Sfinții Constantin și Elena, după care ar fi plecat spre Buzău. În localitatea Potoceni, primarul din Cernătești ar fi efectuat o depășire neregulamentară în urma căreia a acroșat două adolescente care mergeau pe marginea șoselei, dispre școală spre casă.
De asemenea, o mașină a fost acroșată, în final Jeepul condus de Șercăianu oprindu-se într-un stâlp de electricitate de pe marginea drumului pe care l-a retezat de-a dreptul. Circa 70 de familii au rămas fără curent pentru câteva ore până când muncitorii de la Electrica au remediat avaria.
Una dintre fetele acroșate de primarul din Cernătești a fost rănită, ea fiind în afara oricărui pericol. Colega sa care joi ar fi împlinit 15 ani a murit însă la Spitalul Județean Buzău. Este posibil ca primarul Valerică Șercăianu să fie reținut marți seară în urma tragediei pe care a provocat-o.

Accident SERCAIANU

Primarul comunei Cernătești, Valerică Șercăianu, a provocat marți seară un accident rutier pe raza localității Potoceni. Din primele informații, primarul ar fi efectuat o depășire în urma căreia a acroșat două adolescente. , una de 15 ani, cealaltă de 14 ani. Cele două fete au fost transportate de urgență la Spitalul Județean Buzău. Una dintre adolescente, care peste câteva zile ar fi împlinit 15 ani, nu a putut fi salvată în timp ce colega sa este în stare stabilă. Rudele celor două fete sunt în stare de șoc.  Se pare că primarul comunei Cernătești, Valerică Șercăianu, era băut în momentul în care a provocat accidentul. Nu este exclusă reținerea lui în aceste condiții.
Revenim cu detalii!

C.D.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.