Sorin SAGUNA
foto:©Facebook

Actorul buzoian, Sorin Șaguna, în vârstă de 25 de ani a încetat din viață în noaptea de marți spre miercuri la un spital din Capitală

Absolvent al Liceului de Artă Margareta Sterian, tânărul actor Sorin Șaguna era internat de câteva luni în Bucureşti, având o boală oarecum ciudată căreia medicii nu au putut să îi dea de cap. Totul ar fi pornit de la o răceală care a culminat cu febră. S-a simţit mai bine, însă febra i-a revenit şi nu i-a mai dat pace. Atunci, Sorin Şaguna a fost la un control medical, însă medicii nu au putut descoperi cauza bolii, iar diagnosticul a oscilat între toxoplasmoză şi o boală neurologică. În ultima săptămână începuse un tratament agresiv şi era optimist că va învinge virusul care îl imobilizase pe patul de spital. Un gând îi dădea putere: întoarcerea în sala de repetiţii.
„A fost paralizat și îşi revenise parţial, apoi a clacat, n-a mai luptat organismul. Ultima variantă ar fi fost că a avut toxoplasmoză”, a declarat un apropiat pentru jurnaliștii de la DC News.

„Sunt şocat până la Dumnezeu. A murit un copil care era foarte talentat ca dovadă că l-am recomandat multor actori. Am şi jucat împreună în piesa «O noapte furtunoasă» la TVR 2. Am rămas stupefiat. Nu ştiu ce s-a întâmplat. Era un copil subţirel, era un copil bolnăvicios, dar nu mă aşteptam la aşa ceva… Mă aşteptam la orice, dar să moară Sorin Şaguna… nu mă aşteptam. Mor actorii, dar mor cei bătrâni… Să-ţi moară un fost elev care a terminat acum doi ani facultatea…. Sunt şocat. Era un geniu… Să-ţi moară studenţii?! Sunt şocat”, a declarat, pentru DC News, Florin Zamfirescu, profesorul lui Sorin Şaguna de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti.

Actorul Sorin Șaguna s-a născut în Buzău și avea 25 de ani. Absolvise Liceul de Artă Margareta Sterian și Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, fiind distribuit în mai multe spectacole alături de nume de referință ale scenei românești.
A fost unul dintre cei mai serioşi studenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti.
“Nu este nimic neobişnuit să iei 10 la licenţă, au mai fost şi alţii, dar eu consider această notă drept o victorie personală, pentru că am muncit aproape jumătate de an la ea, şi am fost îndrumat de un mare critic de teatru, Ana-Maria Nistor, fără de care nu reuşeam să desluşesc toate metodele de resuscitare ale literaturii dramatice de după 1989”, spunea actorul buzoian.
Buzoianul a jucat pe scenă alături de Florin Zamfirescu, Marius Manole, Ioana Anastasia Anton, în comedia „O noapte furtunoasă“, în rolul lui Spiridon şi mai putea fi văzut în spectacolul de la Teatrul Roşu, „Iubirea e un lucru foarte mare“, dar şi în alte producţii din zona teatrului independent. „Îmi place iubirea şi ce e dincolo de ea. Îmi plac oamenii. Îmi plac foarte mult lucrurile frumoase şi de calitate. Îmi place să îmi pun piedici pentru ca apoi să le depăşesc. Îmi place poezia. Am publicat trei cărţi, volume dintr-un singur crez: „poezia este logica inimii, nu a raţiunii”. Nu-mi plac lucrurile banale. Nu-mi place să fiu un om banal. Nu-mi place liniştea gratuită din jurul nostru, că nu mai zâmbim şi că nu mai suntem fericiţi chiar dacă viaţa se complică de la o zi la alta“, spunea actorul, într-un interviu pentru Adevărul.
A fost implicat în mai multe acţiuni filantropice. A făcut parte dintr-un ONG şi a fost voluntar la Crucea Roşie, unde a avut două atestate recunoscute la nivel internaţional, de trainer pe probleme antidrog şi pe probleme de intervenţie.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.