Social democratul Adrian Petre și președintele PRO România Buzău, râmniceanul Felix Rache au fost aleși, joi, în funcțiile de vicepreședinți ai Consiliului Județean Buzău. Cei doi, au obținut câte 20 de voturi din cele 32 ale aleșilor județeni astfel că în timp ce contracandidații lor de la PMP Constantin Popa și Corina Holban au obținut câte 4 voturi iar liberalii Mircea Posea și Ionuț Iuga au luat  8 și respectiv 7 voturi.

„Conform protocolului cu PSD una din funcțiile de vicepreședinte revine PRO România, nu îmi doresc neapărat un mandat scurt și vreau să ajutăm comunitatea. Știți că eu sunt legat de Râmnicu Sărat și tocmai de aceasta am câteva proiecte să facem o secție externă a Spitalului Județean de Radiologie pentru bolnavi cu tratament oncologic la Râmnicu Sărat, o secție de îngrijiri paliative și din Parlament să ajutăm Buzăul. De asemenea am înțeles că vor veni la Buzău 13 voluntari și vreau să îl rog pe domnul Neagu să deschidem o linie de donații și voi fi primul care va dona dat fiind că sunt și unul dintre cei mulți care am trecut prin această boală”, a spus vicepreședintele Consiliului Județean Felix Rache.

„Vreau să mulțumesc tuturor care m-au susținut. Sunt 5 ani de când sunt alături de domnul Neagu am plecat într-o echipă și ducem mai departe proiectele pentru locutorii județului Buzău. Vom duce mai departe proiectele de turism, de infrastructură, de alimentare cu gaze și tot ceea ce ne-am angajat că vom face”, a spus și vicepreședintele Adrian Petre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.