Amenzile aplicate de oamenii legii pentru nerespectarea ordonanței militare sau pentru nerespectarea măsurii izolării la domiciliu nu par să îi sperie pe buzoieni, nici chiar pe cei de la care te-ai aștepta să înțeleagă acest lucru.

Un cuplu aflat în izolare la domiciliu după ce fiul s-a întors din Olanda pe data de 19 martie  a decis să nu mai respecte această măsură și au mers amândoi la serviciu. Femeia lucra la un depozit de materiale de construcții iar bărbatul, culmea, era distribuitor de medicamente la o firmă de profil. Cei doi au fost depistați de oamenii legii si băgați într-un centru de carantină sub pază pentru 14 zile.

De două zile în ajutorul polițiștilor și jandarmilor a ieșit și armata care patrulează umăr la umăr cu aceștia  a în speranța de a-i descuraja pe buzoienii care nu au treabă să mai iasă din case. Din nefericire, nu toți au astfel de temeri și se aventurează pe stradă fără a avea motive întemeiate pentru a-și părăsi locuințele. Așa s-a întâmplat și în cursul dimineții cu două persoane aflate în zona Pomul Verde. Cei doi au fost opriți de un echipaj mixt format din polițiști și angajați ai MApN și pentru că nu au putut justifica de ce se află la acea oră pe stradă au fost amendați.

La data de 27 martie, în județul Buzău 4116 de persoane sunt în izolare la domiciliu. Alte 93 de persoane se află în carantină instituționalizată.

Având în vedere prevederile Ordonanţelor militare în vigoare, polițiștii din structurile şi subunităţile din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, în colaborare cu Inspectoratul Județean de Jandarmi Buzău și reprezentanți ai Poliţiei Locale au continuat activităţile de verificare a persoanelor, pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19. În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului Buzău au fost angrenaţi în activităţi specifice 314 polițiști, 107 jandarmi, 128 de polițiști locali și 60 de lucrători din cadrul MApN.

IPJ Buzău împreună cu personal al Poliției Locale au desfășurat activități de control al persoanelor aflate în izolare la domiciliu, ocazie cu care au fost verificate 1645 de persoane. Au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale cu privire la nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu, în valoare totală de 19.000 de lei. Totodată au fost aplicate și 181 de sancțiuni contravenționale privind nerespectarea prevederilor art. 1, 4, 7 din Ordonanța Militară nr. 3/2020, cât și art. 4 din Ordonanța Militară nr. 2/2020, în valoare de 248.000 de lei.

IJJ Buzău a acționat cu 107 jandarmi și 35 mijloace auto. Au executat misuni în contextul special al instituirii stării de urgență, fiind desfașurate activități de ordine publică, precum și pentru asigurarea respectării măsurilor de carantină în zona centrelor destinate acestui scop. De asemenea, a desfășurat acțiuni de verificare a respectării  măsurii  de izolare la domiciliu și a prevederilor ordonanțelor militare, context în care au fost constatate 17 contravenții, fiind aplicate amenzi în valoare de 19.600 de lei.

Jandarmii au acționat permenent în zona  centrelor de carantină de pe raza judetului, fiind necesară și intervenția în interior. De exemplu, jandarmii au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  „zădărnicirea combaterii bolilor”, prevăzuta de art. 352, alin 1 Cod Penal, respectiv pentru „nerespectarea măsurilor de carantină dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infecto- contagioase”. În fapt, un bărbat a încercat să fuga din incinta unui centru de carantină, dar a fost prins rapid de către jandarmi. Persoana în cauză se află la a doua faptă de acest gen, pe lângă intocmirea dosarului penal, luându-se măsura relocării acestuia într-un spațiu cu măsuri de securitate sporite, concomitent cu solicitarea unui consult neuropsihiatric.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.