VIOREL
Chiar dacă abia s-a luat vacanţă, conducerea Gloriei Buzău face deja planuri pentru perioada de pregătire din această iarnă. Una dintre variantele luate în calcul şi totodată cea mai bună, privind efectuarea cantonamentului, o reprezintă Turcia, acolo unde echipa din Crîng a fost şi în vară. Pe lângă condiţiile oferite, un alt argument pentru care ,,Vioară” ar opta pentru un stagiu de pregătire centralizată în Ţara Semilunei, este şi unul de ordin financiar. Asta, în contextul în care costurile s-ar ridica la 12000 de euro, cu 5000 mai puţin faţă de cât a plătit clubul pentru cantonamentele efectuate iarna trecută la Poiana Pinului şi Monteoru.
,,Sunt adeptul unui catonament afară deoarece este mai avantajos şi din punct de vedere financiar. De condiţii, nici nu mai vorbesc. Ai la dispoziţie terenuri, nu zăpadă, autocar în faţa hotelului, all-inclusive, echipament spălat şi adus la uşă, iar de adversari pentru amicale nici nu mai spun. Bineînţeles, vom merge acolo şi dacă ne vor primii oamenii pe aceeiaşi bani ca astă vară. Dacă nu, nici nu vom face cantonament în ţară. Ce să faci aici, să alergi prin zăpadă? Ăsta nu mai e cantonament! Vom sta aici şi vom alerga prin Crîng”, a declarat tehnicianul grupării din Crîng.
,,Vioară”a ţinut însă să precizeze că în eventualitatea plecării în cantonamentul din Turcia, contravaloarea acestuia nu va fi achitată cu bani publici, ci de la omul de afaceri Florin Zega.
,,Pentru liniştea celor înscrişi la masa credală, nu vom merge pe banii Primăriei. Când Florin Zega, pe care mă zbat să-l readuc lângă mine,a venit să-i cunoască pe băieţi, i-am spus despre proiectul nostru. În acel moment a spus clar:

Adrian SOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.