Prima instituţie buzoiană din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor care pune în practică planul de reorganizare prin concedierea unor angajaţi este Inspectoratul Judeţean de Jandarmi unde, săptămîna aceasta, 20 din cei 27 de angajaţi civili au primit preavizele. Deciziile de concediere au fost precedate de evaluări ale întregului personal civil, dar şi de o redimensionare a schemei de personal. Comanda unităţii a decis să păstreze doar posturile absolut necesare pentru funcţionarea unităţii, iar acestea să fie deservite de cîte un singur angajat. Singura excepţie a fost la popota unităţii unde s-au păstrat doi bucătari. Evaluarea civililor s-a făcut cu înregistrarea video a probelor pentru a nu da naştere unor speculaţii ulterioare. Chiar şi aşa deciziile luate, după aceste evaluări, sunt contestate de cei care urmează să plece acasă. Ieri, o parte dintre angajaţii civili care urmează să părăseacsă posturile au refuzat să mai intre la lucru şi au protestat în unitate faţă de deciziile luate de conducerea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi. Oamenii spun că evaluările ar fi fost formale, mai ales în cazul celor ale căror posturi se ştia dinainte că vor fi desfiinţate. Pe de altă parte, se contestă faptul că în cazul unor angajaţi, soţ şi soţie, nu s-a păstrat, în serviciu măcar unul dintre soţi.

„Am optat pentru meserii şi muncitori care au meserii strict necesare pentru funcţionarea unităţii. Acolo unde au fost mai multe persoane care aveau califiare similară a fost nevoie de o departajare care s-a făcut pe baza unor probe practice, înregistrate video, pentru că singurul criteriu de departajare a fost competenţa” ne-a declarat lt. col Florin Micheten, inspector-şef al IJJ Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.