Consiliul Județean va avea în acest an un buget cu 20 la sută mai mare decât anul trecut iar acest lucru se va regăsi și în bugetele unităților administrativ teritoriale din întreg județul. Președintele Petre Emanoil Neagu a anunțat în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean că va convoca în data de 3 martie o primă ședință extraordinară pentru votarea bugetului, urmând ca în data de 23 martie totul să fie definitivat.

Nu în ultimul rând, președintele CJ Buzău a anunțat că înainte de votarea bugetului vor fi consultați atât liderii de grupuri politice ai partidelor reprezentate în Consiliul Județean cât și primarii tuturor comunelor din județ.

„Încă nu am votat bugetul, avem creionată proiecția de buget. Vom avea o primă ședință pe data de 3 martie, apoi pe data de 23 martie după ce va sta în dezbatere publică se va vota bugetul. Din informațiile pe care le am va fi un buget cu aproximativ 20 la sută mai mare ca cel de anul trecut, ceea ce înseamnă că vor fi bani suficienți pentru investițiile pe care ni le-am propus și vor fi probabil bugete satisfăcătoare pentru toate domeniile de activitate”, a declarat președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu.

Printre prioritățile Consiliului Județean sunt atragerea de fonduri europene pentru care se vor asigura toți banii necesari cofinanțării acestora, îmbunătățirea infrastructurii rutiere și reabilitarea infrastructurii de sănătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.