ViscolZapadaBuzau-5
Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu, a declarat că este posibil ca ANM să emită cod roşu de viscol, în noaptea de duminică spre luni, pentru judeţe precum Buzău, Ialomiţa, Brăila şi Vrancea.
”În timpul maximului viscolului e posibil, dacă se depăşesc 90 km pe oră, ca ANM să emită cod roşu, cu probabilitate mare în zonele Buzău, nordul judeţului Ialomiţa, Făurei, Brăila, Râmnicu Sărat, sudul judeţului Vrancea în intervalul 6 dimineaţa -12 ziua”, a spus Ion Sandu (foto), la Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, convocat duminică de viceprim-ministrul Gabriel Oprea, la sediul MAI.
Sandu a precizat însă că nu poate anunţa cu certitudine când va fi emis codul, afirmând dăugând că „ANM va veni cu actualizările” pe măsură ce evoluează „situaţia sinoptică”.

În privinţa avertizării emise deja de ANM pentru noaptea de duminică, Sandu a mai spus că „intensitatea viscolului va fi după ora 2 la noapte până după ora 12 ziua”.

Meteorologii au instituit cod portocaliu de ninsori şi viscol în 10 judeţe din estul şi sudul ţării, în timp ce alte 25 de judeţe vor fi sub cod galben, de duminică seară până luni seară, precizează Mediafax.

Codul portocaliu de ninsori, viscol, precipitaţii mixte şi polei este valabil în judeţele Buzău, Vrancea, Brăila, Ialomiţa, Galaţi, Vaslui, Bacău, precum şi în zona de munte a judeţelor Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.

În aceste zone, în a doua parte a nopţii de duminică spre luni şi în cursul zilei de luni, 29 decembrie, cantităţile de precipitaţii vor depăşi izolat 40 – 50 l/mp. Vântul va avea rafale de peste 70 – 80 km/h, viscolind şi troienind zăpada, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.

În Capitală şi alte 25 de judeţe din ţară, respectiv Ilfov, Giurgiu, Mehedinţi, Dolj, Gorj, Olt, Teleorman, Vâlcea, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, Neamţ, Suceava, Botoşani, Iaşi, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Maramureş, Sibiu, Alba, Hunedoara şi Caraş-Severin, va fi cod galben de ninsori, viscol, precipitaţii mixte şi polei, în acelaşi interval.

Astfel, începând de duminică seara, ninsorile vor cuprinde treptat cea mai mare parte a ţării, iar în jumătatea sudică a Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei şi nordul Olteniei vor fi abundente şi se va depune un strat nou şi consistent de zăpadă. În Dobrogea, iar în prima parte a nopţii şi în jumătatea de sud-est a Munteniei, precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune poleii.

În Muntenia, Moldova, Dobrogea şi estul Olteniei, vântul se va intensifica şi va depăşi la rafală 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada.

Totodată, în sudul Banatului, în a doua parte a zilei de duminică, vântul va avea intensificări cu viteze de 60 – 70 km/h, după care va slăbi treptat în intensitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.