Județul Buzău intră de astăzi sub cod galben de caniculă. Conform unei avertizări emise de Administrația Națională de Meteorologie, vremea va fi caniculară, iar temperaturile maxime vor fi de 35-37 de grade Celsius. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități pe arii relativ extinse în zonele de câmpie și de deal. Aceeași situație, respectiv instituirea codului galben de caniculă, se regăsește în alte 32 de județe pe când alte 9 județe din vestul țării se află până vineri sub atenționare de cod portocaliu de arșiță.
Ciprian STERIAN