Administraţia Naţionala de Meteorologie a emis o atenţionare cod galben de ploi însemnate cantitativ ce vizează mai multe judeţe din sudul, centrul şi estul ţării, valabil începând de duminică, ora 15:00, până luni, ora 23:00. Printre județele în care va ploua în următoarele ore se numără și Buzăul. Astfel, până luni noapte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în regiunile din sudul, centrul şi estul ţării unde va ploua pe arii extinse. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, în nordul Munteniei, precum şi în jumătatea sudică a Moldovei, cantităţile de apă vor depăşi local 30…40 l/mp şi izolat 60…70 l/mp.
În după-amiaza zilei de duminică se vor semnala descărcări electrice şi, izolat, intensificări de scurtă durată ale vântului şi vor fi condiţii de grindină. În restul Munteniei, inclusiv în municipiul Bucureşti, în Dobrogea şi în jumătatea de nord a Moldovei se vor cumula, în general, cantităţi de apă de 15…20 l/mp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.