În Buzău campania electorală a demarat deja în comuna Berca unde social-democrații, bucuroși că și-au găsit un candidat, au și început să împartă pliante în care candidatul se prezintă alegătorilor care îl știau până acum ca președinte al filialei locale a TNL.

Astfel,  candidatul PSD pentru Primăria comunei Berca, fost președinte al TNL și viceprimar al comunei, Ionel Dobrița a ieșit să ofere flori în comună dar și pliante cu sigla PSD în care își anunță candidatura la Primărie.

Totul se întâmplă la doar câteva zile după ce Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor  a lansat o pagină de Facebook unde se pot semnala cazurile în care politicienii și-au început prea devreme campania electorală. Pagina se numește „Candidezi ca un hoț!” iar cei care au înființat-o își propun să tragă un semnal de alarmă față de partidele sau candidații care fură startul campaniei fiind de părere că „Cine fură azi startul, mâine va fura electoratul”.

”Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor condamnă ferm acţiunile partidelor politice care au început, cu peste două luni înainte de termenul legal, acţiunile de promovare electorală prin afişarea unor materiale cu înscrisuri politice sau acţiuni de popularizare a candidaţilor. În acest sens, PACT a demarat campania “Candidezi ca un hoţ”, prin care toţi cetăţenii care vor să semnaleze forme de publicitate electorală înainte de termen o pot face prin postarea de materiale video sau foto pe pagina ‘Candidezi ca un hoţ’ ”, se arată într-un comunicat al PACT, organizație care doreşte să se transforme în partid şi să candideze în alegeri citată de agenția News.ro.

Alegerile locale din acest an vor avea loc în data de 5 iunie iar campania electorală debutează oficial pe data de 6 mai și se termină cu 24 de ore înainte de deschideri urnelor.

2 COMENTARII

  1. un labagiu acest dobrita.se dadea mare penelist si el si sotia lui inca din vremea studentiei.daca are sange in instalatie si vrea binele locuitorilor din berca si nu vrea sa se imbogateasca precum boscodeala,ciolacu,neagu etc sa candideze independent.si cum vine asta esti viceprimar pnl dar imparti flori sub sigla psd.putina decenta sclav si prostanac mic daca ai putina decenta dati demisia din pnl buzau.dar bineinteles te gandesti la binele locuitorilor din berca si nu la salariul tau de 3000ron.si inca ceva vezi in campania electorala sa le spui locuitorilor din berca ca ti-ai luat angajamentul in fata lui neagu si tescaru ca daca iesi primar predai la cheie apa din berca la compania de apa buzau.bineinteles din partea ta dezinteresat.dar sa vedem ce vor spune lovcuitorii din berca cand o sa le spui in campania electorala a psd ca le scazi pretul apei potabile de la3ron la 9ron.in rest te anunt ca sa revin si cu alte informatii utile pentru locuitorii din berca

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.