Un nou episod din scandalul noii maternități s-a consumat astăzi chiar în clădirea de pe strada Victoriei. Pentru că s-a tot vorbit în ultimele zile că noua maternitate este departe de a fi funcțională și sunt slabe șanse ca în viitorul apropiat în incinta noii clădiri de pe strada Victoriei să se poată produce actul medical, în timp ce în urmă cu o lună Victor Mocanu se bătea cu pumnii-n piept că unitatea medicală e gata și doar oamenii răi vorbesc contra, am vrut să vedem cu ochii noștri care este realitatea.
Însoțiți de reprezentanții constructorului care s-au străduit din răsputeri să ne asigure că totul este la locul stabilit așa cum a fost în ziua inaugurării electorale puse la cale de Victor Mocanu doar pentru a-și lua ceva voturi de la viitoarele mămici, am vizitat astăzi, integral, clădirea noii maternități care, așa cum noi scriam încă de acum o lună, este departe de a fi funcțională. Primul lucru pe care l-am observat a fost că la etajul unu al maternității nu mai există dotările din sălile de naștere și nici din saloanele destinate bebelușilor pe care le-am găsit la inaugurarea din 1 iunie.
Mai exact, la evenimentul pus la cale de Mocanu acum o lună, sala de nașteri nr. 1 era dotată cu o masă de nașteri ultramodernă care, între timp, a dispărut subit. Mai mult, reprezentantul constructorului care are în grijă noua maternitate a ținut să ne asigure că nimic nu a dispărut din ziua inaugurării, susținând cu tărie că sălile de nașteri nu au fost echipate în ziua deschiderii întrucât echipamentele ce urmează a fi folosite aici sunt cele din vechea maternitate. Imaginile surprinse cu ocazia deschiderii cât și a vizitei din data de 6 iunie când au existat zvonuri că o parte din aparatură a fost scoasă pe timpul nopții din maternitate îi contrazic însă pe cei care au la această oră în grijă clădirea de pe strada Victoriei. Mesele de nașteri au existat atât pe data de 1 iunie când ne-au fost prezentate ca dotări de ultimă generație cât și la vizita din 6 iunie când însuși proprietarul firmei care a construit maternitatea, Victor Vasilescu, le-au prezentat celor prezenți.
Din peisaj mai lipsesc acum și cele patru ecografe de tip 4D despre care s-a făcut vorbire la inaugurare, pentru care se spunea că ne invidiază până și belgienii.
Ecografele cu care erau dotate sălile de tratament de la etajul doi au fost luate, conform reprezentantului constructorului, de un reprezentant al Consiliului Județean și încuiate undeva.
„Vă rog să nu mă întrebați pe mine de aparatură că nu este treaba mea” a susținut pe bună dreptate constructorul Victor Vasilescu.
Ulterior, două dintre ecografe au fost găsite într-o încăpere aflată la parterul clădirii și nu pe sălile de tratament unde erau la deschidere, dar fără a mai avea toate părțile componente atașate.
Etajele 3 și 4 sunt încă în lucru, așa cum semnalam și pe 1 iunie la inaugurarea electorală a lui Mocanu, iar fire din instalația electrică mai ies, ici, colo, din pereți. Ceea ce lipsește însă cu desăvârșire de la ultimele două etaje sunt paturile din saloane.
Cu toate acestea, constructorul maternității, Victor Vasilescu, susține că noua unitate medicală este gata iar dotarea maternității este realizată în proporție de 90%.
„Din punctul meu de vedere, al constructorului, clăridrea este gata și, cu puțină bunăvoință, medicii din maternitate s-ar putea muta aici într-o săptămână, dacă ar vrea. Părerea mea este că nu vor, pentru că spațiul este generos și are aparatură modernă pe care nu știu să o folosească”, a declarat Victor Vasilescu.
Nu știm modalitatea prin care calculează procentele domnul Victor Vasilescu însă suntem de părere că procentul de 90% este unul exagerat atâta timp cât din cele 114 paturi promise în practică se regăsesc doar câteva la etajul al doilea iar etajele 3 și 4 nu au fost terminate, la fel nici montarea tuturor echipamentelor electrice.
O altă problemă identificată a fost cea a subsolului maternității care este departe de a fi finalizat. Clărirea a fost proiectată ca la subsol să funcționeze un centru de imagistică dar pentru că mințile luminate ale unora nu s-au prins că la o asemnea unitate este nevoie și de o spălătorie treaba s-a modificat din mers și spațiul destinat compartimentului de radiologie a fost înjumătățit, pentru a face loc spălătoriei. Odată cu amplasarea spălătoriei la subsol, deci sub nivelul canalizării din oraș, s-a ivit o nouă problema legată de evacuarea apei reziduale. Aceasta trebuie pompată către exterior, însă cum legile interzic introducerea apei uzate în sistemul de canalizare al orașului, constructorul a fost nevoit să improvizeze repede și o ministație de epurare aflată la acest moment în construcție.
În concluzie, maternitatea inaugurată la 1 iunie despre care Victor Mocanu cu nerușinare spunea că va fi funcțională la 15 iulie, știind cu siguranță că lucrurile nu vor sta așa, este departe de a fi pregătită pentru desfășurarea actului medical în bune condiții. Ceea ce înseamnă că promisiunile lui Victor Mocanu, un om disperat până în ultimul moment după putere și bani publici, nu au fost alteva decât niște minciuni grosolane, niște baloane de săpun cu care fostul președinte al Consiliului Județean a sperat că-i va amăgi pe buzoieni.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.