Primarul Buzăului, Constantin Boșcodeală, s-a prezentat marți în fața magistraților de la Curtea de Apel Brașov, acolo unde se judecă apelul la decizia condamnării la cinci ani de închisoare cu executare dată în dosarul ”Gloria”. La termenul de marți au fost audiați doi martori, la finalul ședinței de judecată, magistrații dând un nou termen în proces. Astfel, primarul Boșcodeală se va prezenta din nou la Curtea de Apel Brașov în data de 8 decembrie. Atunci instanța urmează să se pronunțe cu privire la expertiza extra judiciară pe care primarul Boșcodeală a plătit-o din banii săi, pentru a demonstra că este nevinovat.
În 10 februarie, Constantin Boşcodeală, primar al Buzăului, a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul în care fusese trimis în judecată de DNA în iulie 2013, fiind acuzat că a acordat ilegal din bugetul local peste 1,6 milioane de lei către Fotbal Club Gloria Buzău, decizia Judecătoriei Braşov nefiind definitivă.
De altfel, Boşcodeală a făcut apel, care se judecă acum la Curtea de Apel Braşov.
De asemenea, în iunie 2014, Constantin Boşcodeală a fost trimis în judecată într-un nou dosar, în care este acuzat că a preluat nelegal un teren de 33 de hectare de la Staţiunea de Cercetare pentru Legumicultură Buzău, în condiţiile în care primise un alt teren, prejudiciul fiind de peste 24 milioane de lei. Acest dosar este judecat de Tribunalul Dâmboviţa.
Constantin Boşcodeală este la al cincilea mandat de primar al municipiului Buzău.
[…] Primarul Buzăului, Constantin Boșcodeală, s-a prezentat marți în fața magistraților de la Curtea de Apel Brașov, acolo unde se judecă apelul la decizia condamnării la cinci ani de închisoare cu executare dată în dosarul ”Gloria”. La termenul de marți au fost audiați doi martori, la finalul ședinței de judecată, magistrații dând un nou termen în proces. Astfel, primarul Boșcodeală se va prezenta din nou la Curtea de Apel Brașov în data de 8 decembrie. Atunci instanța urmează să se pronunțe cu privire la expertiza extra judiciară pe care primarul Boșcodeală a plătit-o din banii săi, pentru a demonstra că este Sursă știre […]