Farfuridi: (cu tărie, impunător) Trebuie să ai curaj ca mine! Trebuie s-o iscăleşti: o dăm anonimă! Brânzovenescu: Aşa da, o iscălesc! ... (din O scrisoare pierdută)

„Vă rugăm să sancţionaţi comisia care a acordat punctajul pentru gradaţiile de merit, după cum urmează: 1. dacă a punctat prea mult, să-i sancţionaţi! 2. dacă a punctat prea puţin, să-i sancţionaţi. Ştim că sunteţi corectă şi veţi proceda aşa cum se impune! Semnează: Ion, Gheorghe şi Mihai”. Cam acesta este conţinutul uneia dintre cele mai noi scrisori trimise la Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ).

 

De ani buni, instituţia care se ocupă cu administrarea vieţii şcolare nu duce lipsă de „fani” anonimi, un arhivist pasionat putând produce o lucrare monografică de succes, în care să includă cele mai „inspirate” reclamaţii anonime ajunse la IŞJ. Revenind în actualitate, instituţia este condusă, în premieră, de două doamne, iar faptul că reprezintă o guvernare deloc populară a iuţit şi mintea şi ritmul celor care reclamă de-a valma, de cele mai multe ori fără noimă, chiar şi situaţii cu suport real în învăţământul buzoian. Cum „documentele” sunt anonime, ele nu pot face subiectul unui control oficial. Decât dacă… la o adică…

 

Astfel, unele scrisori fie stârnesc râsul destinatarilor, fie îi pun pe aceştia în situaţii jenante. Aşa s-a întâmplat cu o scrisoare în care sunt expuse poziţiile sexuale de la Kamasutra citire, probabil trimise ca material didactic pentru activităţi extraşcolare. Că profesorii spun lucruri trăznite nu-i o noutate pentru public. Exemplu citat mai sus, inspirat dintr-o piesă de teatru absurd, era împăturit în plicul din fotografie. La IŞJ, se vede treaba că e nevoie de un specialist grafolog, care să analizeze inserţiile hieroglifice din scrisul celor care expediază anonimele… semnate.

 

S.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.