Cersetor
Centrul de zi și de noapte pentru persoane fără adăpost din Buzău este supraaglomerat. Vremea de afară face ca tot mai multe persoane care nu au o locuință să ajungă să bată la ușa așezămintelor sociale pentru un loc mai cald și o farfurie de mâncare. Doar în noaptea de miercuri spre joi, cinci persoane au fost duse în centrele speciale din Buzău și Râmnicu Sărat.
Conform directorului Centrului de zi și de noapte pentru persoane fără adăpost din Buzău, Daniel Lambru, instituția oferă în acest moment găzduire pentru 36 de persoane, deși capacitatea centrului este de 25 de locuri. Situația este generată de vremea extrem de rece care a făcut ca la ușile centrului să bată mai mulți beneficiari decât era planificat, unii dintre ei și din afara municipiului Buzău.
„Majoritatea asistaților au fost aduși de autorități, salvare, poliție, jandarmerie și puțini au venit din proprie inițiativă. Chiar în noaptea de miercuri spre joi au fost aduse două persoane. Cei care sunt din municipiul Buzău și sunt eligibili pentru a sta în centru li se face dosar și pot sta la noi până la trei luni. Cei care nu se califică pentru a rămâne sunt ținuți doar până când trece situația cu vremea extrem de rece după care vor trebui să se descurce”, a declarat Daniel Lambru, directorul Centrului de zi și de noapte pentru persoane fără adăpost din Buzău.
Pentru ca o persoană să fie primită în centrul de zi și de noapte pentru persoane fără adăpost trebuie să nu sufere de o boală transmisibilă iar pentru a depista acest lucru asistații sunt supuși unui control amănunțit înaintea introducerii în centru iar dacă starea de sănătate permite cazarea lor atunci trebuie să fie deparazitați.
„Persoanele fără adăpost sunt controlate în primă instanță la UPU pentru a vedea dacă nu suferă de o boală cronică transmisibilă iar apoi sunt aduse la centru unde întâi sunt deparazitați, li se spală toate hainele iar în centru nu au acces decât în pijama și halat și în nici un caz cu hainele care merg pe stradă. Ceea ce li se oferă este masa de la cantina socială și un loc de dormit” a declarat Daniel Lambru.
Prețul pentru hrana pe o zi a crescut de la 1 ianuarie de la 10 lei la 16,6 lei iar asistații care au venituri peste limita salariului minim trebuie să plătească 30% din venituri la casieria centrului pe când, cei care nu au venituri sunt folosiți de Primăria Buzău pentru muncă în folosul comunității timp de 5 ore pe zi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.