Inundatii Candesti-11
Comandamentul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a reunit, miercuri seara, la ora 23.00 după ce în ultimele trei ore cantitatea de apă căzută peste județul Buzău a depășit 100 de litri pe metru pătrat. Autoritățile județene au hotărât ca în zonele cel mai grav afectate de ploi, respectiv comunele Vernești, Berca, Cernătești și Săpoca să fie trimise echipe operative formate din angajați ai ISU, Poliției și Jandarmeriei care să poată interveni prompt pentru salvarea vieților omenești dacă situația o va impune.

Inundatii alunecari-6
Mai mulți locuitori din comunele Vernești, Berca și Cernătești au solicitat telefonic ajutorul pompierilor după ce apa le-a intrat în gospodării și anexe. Tot la Vernești, Drumul Vinului care leagă localitățile Vernești de Tisău a fost acoperit parțial de aluviuni iar într-un punct a fost rupt după ce apa s-a infiltrat pe sub asfalt. Si drumul național 10 ce leagă Buzăul de Brașov a fost pentru scurt timp acoperit de ape și noroi scurs de pe versanți. Primarul comunei împreună cu membrii Comitetului Local pentru Situații de Urgență au acționat cu un buldoexcavator și au curățat drumurile județene și naționale pe raza comunei în ciuda ploii care continuă să cadă neîntrerupt.

 

 

Nr.

crt.

Municipiul, oraşul, comuna/ localităţi aparţinătoare

Obiective afectate

Cauzele afectării

Mun. Buzău Case inundate – 4str. Lăstunului nr.9str. Orizontului nr. 57str. Pasajului nr. 4, 7 Acţionează- ISU cu 4 subofiţeri 1 autospecială şi 2 motopompe- S.C. Compania de apă S.A. cu 2 auto 4 lucrători – precipitaţii sub formă de ploaie torenţială;
DN 2 E 85 – Localitatea Oreavu km 130 – aproximativ 50 ml – apă pe carosabil, se circulă cu dificultateIntersecţie cu DC 185 Hanul lui Tudor – aproximativ 50 ml – apă pe carosabil, se circulă cu dificultate Acţionează IPJ Buzău pentru fluidizare trafic rutier
Comuna VerneştiSat Cîndeşti – 6 case inundate;- 1 anexă inundată Acţionează ISU cu 1 ofiţer 5 subofiţeri 1 autospecială şi 2 motopompe – precipitaţii sub formă de ploaie torenţială; scurgeri de pe versanţi (viituri).
Sat Zoreşti – 4 autoturisme blocate, surprinse de viitură Acţionează ISU cu 6 subofiţeri 1 autospecială
DJ 205 Verneşti – Merei aluviuni pe partea carosabilă. Cale de comunicaţie închisă circulaţiei rutiere (autotren blochează circulaţia în zona satului Nişcov). Acţionează IPJ Buzău pentru avertizare populaţie
Comuna CernăteştiSat Cernăteşti – 2 case inundate; Acţionează ISU 3 subofiţeri 1 autospecială şi 1 motopompă
Comuna Berca Sat Pleşeşti, – 1 casă inundată; Acţionează ISU 3 subofiţeri 1 autospecială şi 1 motopompă
Sat Pleşcoi – 1 casă inundată;
Sat Valea Nucului – 1 casă inundată;
DJ 203L Berca – Săpoca aluviuni pe partea carosabilă. Cale de comunicaţie închisă circulaţiei rutiere Acţionează IPJ Buzău pentru avertizare populaţie – precipitaţii sub formă de ploaie torenţială; scurgeri de pe versanţi (viituri).
Comuna SăpocaSat Măteşti – 2 curţi inundate; Acţionează ISU 3 subofiţeri 1 autospecială şi 1 motopompă
Sat Săpocapunct Peste Gârlă – casă inundată persoană cu probleme medicale afectată
Com. ZărneştiSat Vadu Soreşti – podeţ tubular distrus pe drum sătesc în punct Terca. Cale de comunicaţie blocată Acţionează CLSU cu forţe din cadrul SVSU pentru avertizare populaţie Creşteri de debite pe afluent al pârâului Câlnău

 

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.