Preda
Deputatul PDL Cezar Preda spune că Buzăul este „un fief al consumului de etnobotanice”, iar fenomenul s-a amplificat îngrijorător cu „complicitatea autorităţilor”, declaraţiile fiind făcute în contextul în care miercuri trei elevi ai unui liceu din Buzău au ajuns la spital din cauza etnobotanicelor.
Cezar Preda a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că traficul şi consumul de etnobotanice au „explodat” din vina autorităţilor şi că a avertizat asupra acestui fapt şi atunci când PDL era la guvernare, însă apelurile sale nu au fost luate în seamă.
„Ce s-a întâmplat grav ieri în judeţul Buzău cu privire la consumul de etnobotanice este o chestiune care a explodat şi s-a acutizat sută la sută din vina autorităţilor. În 15 februarie 2011, când ministru era domnul Igaş sau domnul Blaga, nu-mi aduc aminte, le spuneam că înainte de modificarea legislaţiei care s-a şi făcut trebuie acţiuni foarte solide ale Poliţiei şi chiar spuneam în interpelare despre pasivitatea dacă nu chiar implicarea Poliţiei în aceste chestiuni de crimă organizată. M-a contrazis domnul ministru atunci, dar viaţa l-a contrazis pe el. În două săptămâni după ce mi-a zis că nu e posibil, doi ofiţeri de la Prahova implicaţi în reţele de etnobotanice au fost deferiţi justiţiei. În 2008 România era o ţară care nu figura cu o asemenea problemă, iar la sfârşitul lui 2010 România se bucura de peste 400 de magazine de vise şi avea peste 500.000 de consumatori. Acum se bate pe podium în Europa, acum visează la medalia de aur în ceea ce priveşte consumul, în aplauzele autorităţilor”, a declarat deputatul de Buzău.
El a mai spus că, dacă vor, autorităţile pot avea un control asupra comerţului şi consumului de etnobotanice şi a făcut apel la factorii cu rol în astfel de probleme să intervină pentru siguranţa tinerilor care ajung să se drogheze pentru a-şi impresiona anturajul.
„Nu e interesant pentru putere ceea ce spun eu, nici pentru puterea noastră nu a fost interesant. Aici trebuie muncă, nu ies bani, dar mai spun o dată. În Buzău nu există o dezvoltare exponenţială a consumului fără complicitatea autorităţilor. Tinerii, în dorinţa de a ieşi în evidenţă, mă refer la cei care nu pot prin performanţe şcolare, prin statut de sportiv, printr-un comportament de lideri, ajung să se tatueze, consumă etnobotanice, poate aşa vor fi în atenţia colegilor, iar societatea îi ajută. Buzăul este un fief al consumului de etnobotanice. Ei pot avea control dacă vor asupra acestei chestiuni”, a mai spus Cezar Preda.
Miercuri, trei elevi de la Liceul „Alexandru Marghiloman” din Buzău au ajuns la Spitalul Judeţean după ce li s-a făcut rău în urma consumului de etnobotanice.
Potrivit anchetatorilor, unul dintre liceeni, în vârstă de 19 ani, a adus la şcoală o ţigară cu substanţe etnobotanice din care au fumat el şi alţi doi colegi de 18 ani.
Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.