avertizari1_1637
Ne așteaptă trei zile cu ploi și ninsori, motiv pentru care meteorologii au emis o avertizare cod galben, valabilă pentru Buzău și multe alte județe, excepție făcând cele din vest, dar și Constanța și Tulcea.
Astfel, potrivit specialiștilor, de luni de la ora 23.00 până miercuri la ora 10.00, vor fi ploi însemnate cantitativ, polei, ninsori și intensificări ale vântului.
În intervalul menţionat aria precipitaţiilor se va extinde dinspre sud, cuprinzând treptat majoritatea zonelor. În Oltenia şi în Muntenia va ploua continuu şi se vor cumula cantităţi de apă cuprinse în general între 25 şi 50 l/mp.
În Moldova, în cursul nopţii de luni spre marţi, vor fi precipitaţii slabe, mai ales ploaie şi burniţă care local vor depune polei, apoi ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, cu precădere în dealurile subcarpatice. În zonele montane şi submontane va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, ce va depăşi local 15…20 cm, în special în Carpaţii Meridionali şi de Curbură.
Vântul se va intensifica în sud-estul ţării, unde rafalele vor depăşi 55…60 km/h, dar izolat şi pe crestele montane unde trecător va viscoli sau spulbera zăpada.
Precipitaţii mixte vor fi posibile pe suprafeţe mici şi în regiunile sudice şi centrale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.