COnsiliul Judetean

Update: Secretarul CJ Buzău, Laurențiu Gavrilă, a declarat luni într-o conferință de presă că suspendarea lui Bîgiu va veni în termen de maxim 48 de ore de la venirea în teritoriu a înștiințării instanței.
Ulterior suspendării, subprefectul de Buzău, George Sava, a explicat că aleșii județeni vor vota în secret cine va prelua atribuțiunile de președinte al Consiliului Județean Buzău.

Președintele Consiliului Județean Buzău, Cristi Bîgiu, arestat duminică noapte pentru 30 de zile fiind acuzat de complicitate la luare de mită în formă continuată va fi suspendat din funcție dacă măsura arestului preventiv va rămâne în vigoare și după depunerea recursului la Curtea de Ape București.
În momentul în care magistrații vor da o sentință finală și definitivă iar dacă Bîgiu rămâne după gratii, atunci se suspendă de drept pe perioada arestului, locul său fiind preluat de unul dintre vicepreședinții instituției.
”La comunicarea instanței se suspendă de drept mandatul de președinte. Se suspendă de drept dacă e arestat preventiv, se suspendă pe perioada arestului. De câte ori intervine altceva, intervin schimbări și pe măsura suspendării de drept. Deocamdată, trebuie așteptat rezultatul contestației din instanță instanța comunică imediat soluția și se suspendă”, a declarat luni pentru Observatorul buzoian, prefectul de Buzău, Maria Buleandră.
Dacă președintele Cristi Bîgiu va fi suspendat din funcție în cazul în care măsura arestului preventiv va fi păstrată și de următoarea instanță, în locul său va rămâne unul dintre vicepreședinți. Drept de semnătură au la acest moment vicepreședintele Cristinel Romanescu, pe anumite situații, și secretarul CJ Buzău, Laurențiu Gavrilă, pe alte tipuri de decizii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.