Fundația „Mareşal Alexandru Averescu” a organizat, cu sprijinul Consiliului Judeţean Buzău, sâmbătă, 29 noiembrie, ediția a VI-a a concursului de istorie 1 Decembrie – Ziua Națională a României.
44 de elevi din 9 instituții de învățământ preuniversitar din municipiile Buzău şi Râmnicu Sărat și din orașul Pătârlagele, au concurat pentru obținerea celor șase premii acordate de organizatori.
Ca și la celelalte ediții, gazda compeţiei a fost Divizia 2 Infanterie „Getica”, continuatoarea tradițiilor de luptă ale Armatei a 2-a, al cărui muzeu a fost prezentat oaspeților și care amintește de o filă din glorioasa istorie a neamului românesc.
Cele două probe, chestionarul şi eseul, au avut ca bibliografie lucrarea profesorului Florin Constantiniu „O istorie sinceră a poporului român”.
Juriul a fost compus din: locotenent-colonel doctor Florin Şperlea – redactor şef la Observatorul Militar, profesor doctor Manuel Stănescu – revista Historia și profesor doctorand Sorin Turturică – muzeograf la Muzeul Național al Aviaţiei Române.
La festivitatea de premiere a tuturor participanților, care au primit diplome, numărul 16 al revistei fundaţiei – „Străjer în calea furtunilor”, cărţi de specialitate oferite de Fundaţia „General Ştefan Guşă”, ultimul număr al Revistei Historia, au participat: profesor doctor Doru Dumitrescu – inspector general la Ministerul Educației Naționale, profesor Geta Burducea – inspector școlar general și profesor Mihaela Alexandru – inspector de specialitate la Inspectoratul Școlar Județean Buzău și general de brigadă doctor Lucian Foca – președintele Fundației „Mareşal Alexandru Averescu” .
În urma evaluării lucrărilor, juriul a stabilit următoarea ierarhie:
PREMIUL I
800 lei
Antonia STROE
profesor îndrumător Elena NĂSTĂSOIU
Colegiul Național „B.P. HASDEU”
PREMIUL II
700 lei
Cristina-Gabriela ROŞCA
profesor îndrumător Elena NĂSTĂSOIU
Colegiul Național „B.P. HASDEU”
PREMIUL III
600 lei
Iuliana Mirela BÎTU
profesor îndrumător CRISTESCU Angela
Liceul Teoretic „RADU VLĂDESCU” Pătârlagele
MENȚIUNE I
300 lei
Diana MARINESCU
profesor îndrumător Ana PREDA-TUDOR
Colegiul Național „B.P. HASDEU”
MENȚIUNE II
200 lei
Ştefania ŞERBĂNOIU
profesor îndrumător Carmina MIRON
Colegiul Național „B.P. HASDEU”
MENȚIUNE III
100 lei
Ioana RADU
profesor îndrumător Corina BARBU
Colegiul Tehnic Buzău
Câştigătorii vor fi premiaţi, în cadrul ceremoniei desfăşurate cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României, la 1 Decembrie, pe platoul din faţa Prefecturii.
Prin organizarea acestui concurs, ajuns la a șasea ediție, Fundaţia „Mareşal Alexandru Averescu” şi-a propus să menţină treaz interesul adolescenţilor pentru cunoaşterea istoriei naţionale, a semnificaţiei măreţului act de la 1 Decembrie 1918 şi să dezvoltare spiritul de competiţie între elevi.