Poliția municipiului Buzău are de astăzi șef nou. Este vorba despre comisarul-șef Petrică Dumitrache, care a preluat postul în urma unui examen pe care l-a susținut în cursul zilei la la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău. Examinarea s-a desfăşurat în prezenţa reprezentanţilor Biroului Teritorial Buzău al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, respectiv Consiliului Teritorial Buzău al Corpului Naţional al Poliţiştilor, iar în urma susţinerii interviului structurat pe subiecte profesionale, comisarul șef Petrică Dumitrache a fost declarat „admis”.
Ofiţerul urmează a fi numit în funcţie prin dispoziţie a şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău. Până la această dată, comisar şef de poliţie Petrică Dumitrache a ocupat funcţia de consilier juridic în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău. Totodată, comisarul de poliţie Marius Ivan, care a ocupat pentru circa două luni funcția de șef interimar la Municipiu, a revenit la conducerea Serviciului Ordine Publică.
Toată conducerea Poliției municipiului Buzău, în vârful căreia s-a aflat până atunci comisarul șef Relu Ionescu, și-a dat demisia în această iarnă. La momentul respectiv, chiar șeful Inspectoratului Județean de Poliție, comisarul șef Ion Marin era cel care arăta cu degetul spre foștii șefi de la Municipiu, despre care spunea că nu și-au făcut treaba pentru care au fost instalați pe posturi, ba mai mult, prin modul defectuos în care au gestionat situațiile au ”afectat imaginea Poliției municipiului Buzău”.
Comisarul șef Ion Marin dezvăluia la momentul respectiv că cei cinci foști șefi al Poliției municipale erau în vizorul conducerii IPJ de mai multă vreme, și în ciuda semnalelor primite că nu-și fac treaba, au continuat să-și desfășoare activitatea cu superficialitate ori chiar la limita legalității.
Comandantul Poliției buzoiene adăuga că demisiile celor cinci ofițeri din fruntea Poliției municipiului au venit în urma unor discuții în urma cărora aceștia au înțeles că nu mai pot ocupa funcții de conducere.
Cei cinci demisionari din iarnă de la vârful Poliţiei municipiului Buzău sunt comisar şef Relu Ionescu care era comandantul instituției, adjuncţii săi, subcomisarul Cristinel Stanciu şi comisarul şef Ioar Irimia, şeful Biroului Rutier, comisarul şef Marian Şerbulea, şi şeful Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului, comisar şef Marian Cristian.
Cristina DINULESCU

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.