Sala Sporturilro Buzau
Fundația Motivation România organizează, marți, la Buzău, evenimentul sportiv „Accesibilitate Maximă”, care are drept scop promovarea sportului în scaun rulant și a abilităților persoanelor cu dizabilități.
La eveniment sunt așteptați să participe toți iubitorii de sport din categoria persoanelor cu dizabilități, fie că sunt copii sau adulți, indiferent dacă au mai participat sau nu la competiții sportive.
Sub îndrumarea sportivilor din echipa Motivation, spectatorii cu dizabilități locomotorii vor fi invitați, să își testeze și ei abilitățile sportive la baschet și bocce.
Acțiunea face parte din proiectul fundației Motivation ”Roțile Schimbării – către servicii adecvate pentru utilizatorii de scaun rulant din România”, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltarea Internațională, USAID.
Proiectul este implementat în perioada 2012-2014 și are ca scop reducerea numărului de utilizatori de fotoliu rulant imobilizați la domiciliu și stimularea participării acestora la activități sportive, culturale și recreative.
În aceeași zi, debutează, la Buzău, Jocurile Regionale Special Olympics România, organizate cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Buzău, pe durata a două zile. Evenimentul sportiv se adresează sportivilor cu dizabilități intelectuale, care vor participa la două probe de concurs: gimnastică și badminton sau bocce.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.