Conducerea Partidului Conservator Buzău a decis să intre singură în alegerile locale din vara acestui an. Deși sunt membrii ai USL, conservatorii nu au în județ decât două localități unde candidează pe liste comune la Valea Salciei și respectiv Cislău. Chiar dacă în restul localităților merg pe liste separate, la județ, conservatorii vor respecta decizia luată la centrul Uniunii Social Liberale și îl vor susține pe senatorul Cristi Bîgiu la președinția Consiliului Județean.
„Am hotărât ca în județ să candidăm singuri, toate partidele ce compun USL adica atât PSD, PNL cât și PC. Vom avea candidați USL la județ, la municipiu și în două comune, Cislău și Valea Salciei. Ne-am înscris în această competiție cu următorul principiu, care este extrem de important: ”Nu ne atacăm aliații”. Fiecare își face o campanie civilizată, fără să atace candidații PSD și PNL” a declarat președintele PC Buzău, Gheorghe Vlase.
Fiind o organizație aflată totuși în construcție, PC Buzău nu a reușit să desemneze candidați și liste de consilieri în toate localitățile județului. Partidul condus la Buzău de Gheorghe Vlase are liste complete cu candidat la Primărie și listă de consilieri în doar 25 de comune iar în alte 8 comune are doar liste, incomplete, de consilieri.
” Ne-am concentrat către oamenii cei mai buni care pot avea succes în această competiție. Din 33 de comune, sperăm să obținem cât mai mulți primari, viceprimari și consilieri locali. În 25 de comune, avem liste complete, cu primari și consilieri, iar în 8 dintre acestea, avem liste incomplete de consilieri”, a precizat președintele PC Buzău, Gheorghe Vlase.
Totodată, liderul conservatorilor buzoieni a mai precizat că are mari speranțe în ceea ce privește câștigarea administrațiilor din C.A. Rosetti, Nehoiu, Berca, Mărăcineni, și Săhăteni.

Ciprian STERIAN

2 COMENTARII

  1. Nu are nici o şansă această „competiţie” pe ciolan. Useleul trebuia să aibă candidaţi proprii nu ambiţii deşarte. La Berca nici vorbă de PC! La Nehoiu şi mai şi!
    Vale e un tip onorabil de aceea îl sfătuiesc să nu se hrănească cu iluzii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.