Consilierii județeni buzoieni au aprobat, în ședința de joi, un proiect de hotărâre prin care au alocat din buget suma de 700.000 de lei pentru organizarea sărbătorilor de iarnă. Suma de bani va fi folosită atât pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României cât și pentru iluminatul festiv și organizarea evenimentelor pentru copii din luna decembrie.

„ A fost alocată o sumă destul de mare, este vorba de 700.000 RON dar asta nu înseamnă că ne vom chinui să cheltuim toată suma. O mare parte din sumă o să se ducă pe anumite lucruri care le avem de făcut, cum ar fi concursul de istorie pentru că există parteneriatul cu ă cu cei de la Ministerul Apărării Naționale. Mai departe noi din suma asta o să folosim și o mare parte la continuarea lucrărilor de amenajare si de iluminare festivă în noul parc de la Centrul Muzeal Brătianu. Apoi avem anumite evenimente pentru copii și bineînțeles că trebuie să fim alături de de copii și de persoanele vârstnice instituționalizate din  Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului și așa mai departe. Legat de masa tradițională este vorba și de cheltuielile care se vor face și de ce reguli se vor mai stabili până atunci”, a spus președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu.

 

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.