Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu  a anunțat, miercuri, miercuri că va găsii banii necesari pentru plata facturilor lucrărilor realizate prin PNDL car au ca beneficiar Consiliul Județean Buzău chiar dacă va fi nevoie să taie de la alte capitole mai puțin importante.

„Anul astă bugetul e unul de supraviețuire dar, indiferent cât de mic sau de mare ar fi, noi cei aleși trebuie să găsim soluții ca lucrurile să meargă mai departe. Vreau însă să trag un semnal de alarmă și să aduc  liniște și  în rândul constructorilor pentru că au apărut anumite temeri printre constructori și populație. Practic piața materialelor de construcții a explodat  iar constructorii nu se mai pot încadra în normele de pe care au licitat. Pe de altă parte nici noi nu putem să depășim anumite procente cuantumul licitației și este așa o neînțelegere. S-au făcut demersuri și așteptăm o soluție la nivel național. Chiar dacă o să trebuiască să sacrificăm anumite activități am găsit și vom găsi soluții să putem să plătim facturile a celor care lucrează pe PNDL pentru Consiliul Județean. Dar gândiți-vă că dacă noi am găsit niște fonduri, sunt localități mult mai mici care nu au bugetul nostru și efectiv nu au de unde plăti. E mare păcat că nu am învățat nimic de la pandemia asta” a spus Petre Emanoil Neagu președintele Consiliului Județean Buzău.

Neagu atrage atenția că dacă la nivelul instituției pe care o conduce se vor găsii banii necesari nu același lucru se va întâmpla cu alte unități administrativ teritoriale mai mici care nu dispun de un buget precum al Consiliului Județean. Totodată Neagu consideră că anunțul Ministerului Dezvoltării în teritoriu a fost unul pripit care a creat o panică atât în rândul populației cât și al constructorilor angajați în astfel de lucrări.

„Avem PNDL, un program care funcționează de mai multă vreme unde atât CJ cât și alte unități administrativ teritoriale mai mici sunt beneficiare ale programului. Cred că a fost o abordare nefericită a Ministerului Dezvoltării care a trimis o circulară în care se spunea că angajamentele bugetare s-au epuizat și să se identifice surse proprii sau sistarea lucrărilor. Probabil că din grabă sau din alte motive a fost trimisă așa în orb și s-au creat probleme atât noi cei din administrație dar mai ales în rândul constructorilor care au venit și au început să întrebe ce se va face. Este și greu în situația asta ca dacă nu îi dai banii 2-3 luni îl poți băga în faliment iar lucrări de mare complexitate se sistează și este dificil să le conservi. Eu zic că ar trebui mai mare aplecare și atenție  în decizia de guvernare pentru ca aceste lucruri pot afecta sute de mii sau milioane de cetățeni și chiar, în unele șantiere, siguranța națională pentru că sunt lucrări la munte, pe anumite drumuri sau poduri și cu ploile astea dacă nu se iau măsurile astea minime  riști să se întâmple lucruri care să necesite costuri mult mai mari”, a spus președintele CJ Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.