Aleșii județeni au aprobat, miercuri, în unanimitate contractarea de către autoritatea județeană a unui împrumut de aproximativ 10 milioane de euro.  Banii vor fi folosiți pentru a putea plăti parte din cotele cofinanțare în 5 proiecte europene aflate în derulare.

Este vorba de  46.000.000 lei  pe care  Consiliul Județean Buzău îi împrumută pentru a putea plăti cotele de cofinanțare aferente proiectelor de infrastructură pe care le are în derulare cu bani europeni și s-a recurs la această metodă pentru că bugetul din acest an este insuficient.

„Eu nu sunt adeptul împrumuturilor, recunosc. Am mai avut unul singur pe care l-am achitat și am scăpat de el dar am realizat că nu se poate altfel. Dacă nu recurgem la această metodă o să stăm toți să ne plângem și cine are de suferit? Cetățeanul evident.  De aceea nu putem sista lucrările. Trebuie să avem aceste cote de cofinanțare ale proiectelor pe care le avem în implementare ”, a spus Petre Emanoil Neagu.

Banii obținuți din împrumut pentru cofinanțare a 5 proiecte de infrastructură aflate în implementare. Este vorba despre „Extinderea si dotarea Unității de Primire Urgențe a Spitalului Județean de Urgențe Buzău POR 2014-2020„-6.500.000 lei, „Dotarea Ambulatoriu de Specialitate Integrat al Spitalului Județean de Urgență Buzău”-4.500.000 lei, „Consolidare, restaurare și dotare Biblioteca Județeană „V.Voiculescu” Buzău POR 2014-2020”-3.000.000 lei, „Modernizare DJ 203K km 38+000-75+000 Mărăcineni-Podu Muncii POR”-17.000.000 lei și „Stimularea mobilității la nivel regional prin modernizarea infrastructurii rutiere de transport pe tronsonul limita județ Brăila-Robeasca-Vadu Pașii(E85)”-15.000.000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.