Constantin BOSCODEALA

După ce liberalul Cristi Bîgiu a fost ales la finele lunii februarie vicepreședinte al PNL la nivel național, liderul democrat-liberalilor buzoieni, deputatul Cezar Preda, a fost ales la începutul lunii aprilie vicepreședinte regional al PDL iar președintele PP-DD Buzău, Eduard Dumitrașcu este vicepreședinte al formațiunii politice condusă de Dan Diaconescu acum, și șeful PSD Buzău, Constantin Boșcodeală își încearcă norocul la o funcție de conducere la nivel național. Vineri și sâmbătă social-democrații din toată țara își aleg, la București, conducerea pentru următorii ani. Liderul PSD Buzău, Constantin Boșcodeală, ales, fără prea mari emoții, în cel de-al doilea mandat în fruntea Organizației Județene Buzău, nu pare sa aibă parte de același parcurs lin și în alegerile de la nivel național. Aceasta pentru că Boșcodeală se luptă la București cu doi grei ai social-democraților. Pentru aceiași funcție de vicepreședinte regional candidează alături de Boșcodeală, președinții Consiliilor Județene din Vrancea și Constanța, Marian Oprișan și Nicușor Constantinescu.
„Sâmbătă vor fi alegerile pentru funcțiile de conducere din PSD iar eu, candidez pentru o funcție de vicepreședinte regional pe regiunea de sud-est. AM înțeles că nu sunt singurul candidat și pe aceiași funcție mai sunt și președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprisan și președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu. E greu de spus cine va câștiga, depinde de ceilalți colegi, de cum apreciază ei activitatea și de cum consideră că ne poate reprezenta cineva la nivel central. Este foarte important să fii aproape de decizie la nivel central”, a declarat șeful PSD Buzău, Constantin Boșcodeală.
În PSD sunt disponibile 8 funcții de vicepreședinți la nivel național și alte 8 funcții de vicepreședinți regionali. Una dintre cele mai aprige lupte sa va da însă pentru funcția de vicepreședinte al regiunii de sud-este acolo unde candidează Constantin Boșcodeală, Marian Oprișan și Nicușor Constantinescu.
Iar dacă Nicușor Constantinescu nu pare să mai fie în grațiile conducerii centrale a PSD după ce a pierdut funcția de președinte al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, Marian Oprișan este pe val fiind desemnat înlocuitorul lui Nicușor Constantinescu în cadrul U.N.C.J.R..
Ciprian STERIAN

2 COMENTARII

  1. Ceia ce nu stiti voi este ca multi sefi de org.jud. Psd din Tara cunosc in amanut cum a devenit Boscodelu sef de organizatie la buzau,dar cum in Romania orce este posibil ,iar in psd posibilul trece prin buzunare,nu ne mai mira nimica

  2. Ce va spuneam ieri,iata ca s a adeverit,BOSCO a fost tratat ca un ca….,l au executat instant,fleasca credea ca este pe cai mari,credea ca este in stare sa faca jocuri,sa vinda sa cumpere ca la primarie,dar baietii de la bucurestip I au aratat directia…..go home nasparliule.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.