Magistrații de la Curtea de Apel Brașov au dispus confiscarea de la primarul Buzăului, Constantin Boșcodeală, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare cu interdicția la Primărie de 5 ani, a sumei de peste 821 000 lei și 9377 de euro, fiindu-i ridicat sechestrul impus de procurori pe restul bunurilor care depășesc această valoare.

În sentința dictată de judecătorii de la Curtea de Apel Brașov se arată că pe lângă sentința de 3 ani de închisoare cu suspendare se dispune și confiscarea unei sume importante de bani.

”În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, dispune confiscarea specială a sumei de 821.496,32 lei şi echivalentul în lei la data plăţii a sumei de 9377,5 euro de la inculpatul Boşcodeală Constantin Octavian.

Menţine măsurile asigurătorii luate prin ordonanţa procurorului din data de 20 martie 2012 în dosarul nr. 87/P/2010 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti până la concurenţa sumei de 821.496,32 lei şi a echivalentul în lei la data plăţii a sumei de 9377,5 euro şi dispune ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului pentru ce depăşeşte această sumă”, se arată în sentința magistraților.

Marți, 1 martie, primarul Buzăului a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul Gloria, decizia fiind definitivă, după ce prima instanță l-a condamnat pe edilul buzoian la 5 ani de închisoare cu executare.

„(..)condamnă pe inculpatul Boşcodeală Constantin Octavian  la pedeapsa de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. c Cod penal din 1969, dreptul de a ocupa funcţia de primar pe o durată de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunii continuate de abuz  în serviciu contra intereselor publice în  formă calificată…(..) condamnă pe inculpatul Boşcodeală Constantin Octavian la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz  în serviciu contra intereselor publice.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b, 35 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului Boşcodeală Constantin Octavian şi aplică în final inculpatului Boşcodeală Constantin Octavian pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa funcţia de primar pe o durată de 5 ani.. În baza art. 861 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 din Codul pena, dispune suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului Boşcodeală Constantin Octavian  sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 5 ani, potrivit art. 862 Cod penal din 1969.

”, susțin magistrații pe masa cărora s-a aflat dosarul primarului Boșcodeală.

Pe durata termenului de încercare, Boșcodeală trebuie  să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:  să se prezinte la Serviciul de probaţiune Buzău, la datele fixate,  să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea,  să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă,  să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Constantin Boșcodeală  este primar al municipiului Buzău din anul 1996, fiind acum la al cincilea mandat

Mandatul său va înceta prin ordin al prefectului după ce instanța va comunica sentința, în locul său urmând a fi numit unul dintre cei doi viceprimari ai municipiului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.