Consulul General al României la Bilbao, desemnat cetățean de onoare al județului Buzău

0

Consulul General al României la Bilbao, Marian Popescu, a fost desemnat, joi, cetățean de onoare al județului Buzău. Titlul a fost conferit de aleșii județeni la propunerea președintelui Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu.

„Proiectul de hotărâre a fost inițiat ca semn al aprecierii și recunoașterii aportului domnului Popescu Marian, Consul General al României la Bilbao (Spania) în deschiderea canalelor de comunicare între Județul Buzău și autoritățile spaniole în scopul stabilirii și promovării unor relații de colaborare.
În același timp este recunoscută implicarea sa în problemele comunității românești din zona Bilbao”, se arată în expunerea de motive a proiectului aprobat, joi, în unanimitate de aleșii județeni.

Marian Popescu este buzoian la origini fiind de fel din orașul Pătârlagele, absolvent al fostului Liceu de Poliție „Neagoe Basarab” care a funcționat o vreme la Buzău.
La finalul ședinței de consiliu, la care invitat a fost și prefectul Carmen Ichim, Consulul General al României la Bilbao a primit din partea oficialilor județului flori, o diploma și o plachetă de Cetățean de Onoare al județului Buzău și a declarant că se va străzui să promoveze cât mai bine județul natal în cadrul misiunilor diplomatice ce îi vor fi încredințate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.