Microbuz scoala 4
Tragedie în localitatea Cotorca din comuna buzoiană Glodeanu Siliștea. O fetiță în vârstă de 8 ani a fost accidentată de un cap tractor cu semiremorcă, imediat după ce a coborât din microbuzul școlii pe drumul județean 102 H. Nenorocirea s-a produs sub ochii altor copii în momentul în care minora ar fi încercat să traverseze șoseaua. Eleva ar fi coborât din microbuzul ce o transporta de la școală către casă și ar fi pornit în traversarea șoselei prin fața microbuzului oprit, astfel că nu a observat TIR-ul care se angajase în depășirea microbuzului școlar.
După producerea tragediei, sătenii s-au adunat la locul accidentului și au mers la școala din localitate pentru a cere socoteală directorului pentru lipsa din microbuz a unui profesor supraveghetor. Conform regulamentelor, elevii care sunt transportați cu microbuze școlare trebuie să fie însoțiți pe toată durata transportului de un cadru didactic care însă de această dată lipsea din mașină.
Chiar și așa, conducerea Inspectoratului Școlar Județean este de părere că prezența unui profesor la bordul microbuzului nu ar fi putut influența în nici un fel evenimentul tragic.
„Este adevărat că pe timpul transportului elevii trebuie însoțiți de un cadru didactic pentru ca aceștia să stea liniștiți și să nu încurce șoferul. Chiar dacă profesorul supraveghetor ar fi fost în microbuz acesta avea datoria să îi supravegheze în interiorul mijlocului de transport și nicidecum să îi traverseze strada ”, a declarat inspectorul general al ISJ Buzău, Geta Burducea.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.