pacienti spital

Afecțiunile respiratorii au cunoscut o creștere semnificativă în ultima săptămână când numărul celor diagnosticați cu viroze sau pneumonii a sărit de 2300. Dintre aceștia cei mai mulți buzoieni au căpătat viroze respiratorii, 1843, cu aproape 400 mai mulți decât în săptămâna anterioară. Și de această dată mai mult de două treimi din cei afectați au fost copii de până la 15 ani, o creștere importantă înregistrându-se în rândul celor cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani, de aproape 700 de îmbolnăviri.
Și numărul celor diagnosticați cu pneumonii a crescut în ultima săptămână de la 449 la 516 dar spre deosebire de săptămâna trecută a scăzut numărul cazurilor grave care au necesitat internare, de la 36 la 10. Și în acest caz, copiii până în 15 ani s-au dovedit mai vulnerabili în fața bolii, 300 de minori fiind diagnosticați cu această afecțiune, 4 necesitând internare.
Până acum nu au existat pacienți diagnosticați cu gripă la Buzău iar numărul celor care s-au vaccinat împotriva bolii a crescut în ultima săptămână cu aproape 800. Ca întotdeauna, cei mai conștiincioși au fost vârstnicii de peste 65 de ani care s-au vaccinat în număr de 583, urmați de 191 de bolnavi cronici cu vârste între 30 și 64 de ani.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.