Seceta prelungită din această toamnă întârzie lucrările de reabilitare la cel mai mare canal de irigații de pe raza județului. Pentru că nu a plouat fermierii au solicitat ANIF livrarea apei pentru irigații inclusive în luna octombrie și este posibil ca măsură să se mențină și la începutul lunii noiembrie. Chiar dacă a fost o lună de toamnă când în alți ani apa de pe canalele de irigații era scoasă, în 2018, fermierii au solicitat prelungirea contractelor pentru a-și putea uda culturile și a le asigura o dezvoltare corespunzătoare.

„Din cauza acestei toamne secetoase fermierii au avut nevoie de apă drept pentru care a trebuit să asigurăm din Canalul Vest apă pentru fermierii care au solicitat acest lucru. Mai mulți fermieri ne-au solicitat asta si am încheiat mai multe acte adiționale pentru că în mod normal am avut contract de a asigura apa până la 1 octombrie, contracte care au fost prelungite si pentru luna aceasta”, a declarant Gheorghe Mihalache  director adjunct al ANIF Buzău.

ANIF Buzău și-a propus să reabiliteze Canalul Vest care asigură apa pentru irigații pe o bună parte din terenurile de pe raza județului și chiar a demarat procedurile de achiziții pentru lucrarea care urma să fie făcută însă planurile au fost date peste cap de solicitarea fermierilor care în lipsa ploilor s-au văzut nevoiți să își irige culturile aproape ca într-o lună de vară.

„Noi ne așteptam ca să reabilităm Canalul Vest începând cu luna octombrie dar pentru că nu am putut opri alimentarea cu apa atunci lucrările trebuie să mai aștepte. Într-o luna de vară avem cam 1.400.000 de metri cubi consumați iar în octombrie anul acesta vom avea probabil 1 milion de metri cubi. A fost aproape ca într-o luna de vară si cred că este pentru prima data când ni s-a solicitat acest lucru în luna octombrie”, a mai spus directorul adjunct al ANIF Buzău.

Culturile care au avut nevoie de irigații în luna octombrie au fost cele de rapiță și grâu a căror răsărire trebuia asigurată până la sosirea iernii iar acest lucru nu ar fi fost posibil fără un aport de apă considerabil în sol. Astfel fermieri au fost nevoiți să solicite ANIF prelungirea perioadei de alimentare cu apă mai ales că apa este livrată cu titlu gratuit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.