Am urmărit cu mâhnire evoluția evenimentelor petrecute la finalul ședinței Consiliului Local Municipal de miercuri și nici acum nu pot concepe cum a fost posibilă o asemenea faptă reprobabilă: UN CONSILIER LOCAL A LOVIT UN CETĂȚEAN AL MUNICIPIULUI BUZAU PE TREPTELE PALATULUI COMUNAL, INSTITUȚIE SIMBOL A ORAȘULUI ȘI A ADMINISTRAȚIEI BUZOIENE!

O astfel de atitudine nu poate fi tolerată nici de opinia publică buzoiană, dar nici de colegii din administrația locală și din Consiliul Local Municipal. De ce? Pentru că trăim într-un climat viciat grav de violenţă. Filmele, ştirile, traficul auto, sportul de echipă sau individual, traiul la oraş, relaţiile de serviciu, demonstraţiie stradale, toate sunt marcate adânc de violenţă. S-a atins deja stadiul la care, în modul său de exprimare publică, politica românească pare de neconceput fără violenţă. Observăm cum activitatea politică împleteşte violenţa de limbaj, verbal sau scris, cu aceea de comportament şi violenţa de acţiune cu brutalitatea din relaţia directă cu opozantul politic sau chiar cu proprii cetățeni.

Nu trebuie să mai tolerăm asta!

Nu trebuie să mai acceptăm printre noi astfel de personaje!

Am simțit nevoia să iau atitudine domnule Roșioru pentru că nu am nicio așteptare să vi se ceară demisia de către liderii partidului căruia v-ați alăturat, partid care a inventat teoria „pixelului albastru”,  pentru a justifica și a scuza faptul că președintele Băsescu a lovit peste față un băiețel. Dumneavoastră ați inventat conspirația „forţelor politice meschine”. Nu, nu se va supăra nimeni pe dumneavoastră la partid, vă încadrați perfect alături de acești oameni, însă nu vă încadrați alături de noi ceilalți în Consiliul Local Municipal. Ne întâlnim în sala de ședințe ori de câte ori interesul public o cere pentru a analiza proiecte pentru dezvoltarea orașului, ca buzoienii să aibă un trai mai bun. Avem discuții și dezbateri de idei, uneori contradictorii, dar niciodată  nu trebuie depășită granița bunului-simț, a respectului reciproc. Condamn cu vehemență orice tip de violență, fie ea fizică, emoțională sau verbală! Sunt convins că niciun om de bun-simț nu apreciază acest tip de manifestare.

Violența naște violență indiferent de modul în care se manifestă.

Buzoienii ne-au oferit încrederea pentru a ne ocupa de bunul mers al lucrurilor în oraș, iar hârtiile îndosariate pe care sunt imprimate proiectele de Hotărâri de Consiliu sunt instrumente pentru bunăstarea cetățenilor, nu arme cu care să-i pleznești peste ochi la ieșirea din ședințe.

 

 

Ionuț Sorin Apostu

Viceprimarul Municipiului Buzău

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.