CosminURSACHESCU
Medicul orelist Cosmin Ursăchescu a renunțat la funcția de director al Spitalului Județean Buzău, după o lungă perioadă în care s-a aflat mai mult în concediu. Demisia lui Ursăchescu nu este nici pe departe o surpriză, având în vedere că orelistul a mai vrut să părăsească postul în care a fost învestit de către conducerea Consiliului Județean, însă a fost convins pe ultima sută de metri de președintele Cristi Bâgiu. Acum însă, Ursăchescu nu a mai putut fi înduplecat, alegând să revină la bisturiu și consultații, în loc să managerieze spitalul, activitate care nu îi mai lăsa timp de nimic medicului orelist.
Odată cu demisia lui Cosmin Ursăchescu, funcția de manager a Spitalului Județean Buzău va fi preluată de economistul Claudiu Damian, fost manager al Romarta S.A, cel care a fost pe punctul de a prelua șefia DGASPC în locul Alinei Bădulescu. Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean din luna iulie a existat până marți un proiect de hotărâre privind numirea lui Damian în funcția de director al DGASPC, proiect care a fost retras de inițiator, mai mult ca sigur, după demisia lui Ursăchescu, la întoarcerea acestuia din concediu. Cum pe ordinea de zi nu a fost introdus un proiect privind numirea lui Damian în funcția de manager al Spitalului Județean, există posibilitatea ca autoritățile județene fie să introducă proiectul de urgență pentru dezbaterea în ședința de joi, fie să organizeze în scurt timp o ședință extraordinară.
Claudiu Damian urmează să facă echipă la conducerea Spitalului Județean Buzău cu medicul chirurg Ovidiu Ungureanu, care va fi director medical după demisia în această vară a medicului Ion Drăghici.
Ungureanu este medic primar chirurg în secția de Chirurgie Generală a Spitalului Județean Buzău, și este totodată secretar general al Colegiului Județean al Medicilor, funcție la care va trebui să renunțe imediat ce va prelua noile prerogative.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.