Marcel CIOLACU
Guvernarea social-democrată și ofensiva DNA în rândul politicienilor care a făcut ca tot mai mulți lideri social-democrați să fie nevoiți să facă un pas în spate din pricina dosarelor în care sunt cercetați sau pentru care au fost deja condamnați face ca PSD să treacă printr-o adevărată criză care riscă să afecteze pe termen lung imaginea partidului cu mai puțin de un an înainte de alegeri. Astfel, tot mai multe voci din partid afirmă că stânga are nevoie mai mult ca oricând de stabilitate și legitimitate. Printre cei care susțin aceste idee se află și deputatul buzoian Marcel Ciolacu, secretar al Camerei Deputaților, cel care va candida peste 10 zile pentru cea mai înaltă funcție din PSD Buzău.
„Cred ca este oportun un Congres PSD după finalizarea conferințelor județene. Acest lucru poate sa fie în luna octombrie. Este necesar să fie o conducere aleasa prin votul delegațiilor și intrarea în precampanie electorală atât pentru alegerile locale cât și parlamentare de anul viitor”, a declarat președintele organizației municipale a PSD Buzău, Marcel Ciolacu
De altfel, ideea unui congres în această toamnă este vehiculată și în rândul liderilor PSD. Premierul Victor Ponta a declarat că el nu va candida la Congresul PSD din această toamnă şi îl va susţine pe Liviu Dragnea pentru funcţia de preşedinte al PSD, liderul interimar al partidului fiind „foarte bun” pentru a ocupa această funcţie.
„Liviu Dragnea e foarte bun pentru funcţia asta (şefia PSD – n.r.), eu am responsabilitatea guvernării. (…) Îl susţin pe Liviu, dacă aşa l-au votat colegii mei”, a spus Ponta, la România TV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.